În orice societate, atitudinea față de persoanele cu dizabilități nu este o chestiune de statistică. Este o chestiune de civilizație. În Rusia, însă, dizabilitatea a fost demult transformată într-o eroare contabilă, pe care e convenabil să o „corectezi” în direcția potrivită.
Datele oficiale ale Rosstatului arată ani la rând o stabilitate uimitoare: 11,1 milioane de persoane cu dizabilități. Nici pandemia de COVID-19, nici războiul, nici degradarea demografică, nici traumatismele în masă — nimic nu schimbă această cifră. Arată ca și cum ar fi cioplită în granit. Problema e doar că, de realitate, nu are nicio legătură.
Conform estimărilor preliminare, din statistica rusă au „dispărut” cel puțin 2 milioane de persoane cu dizabilități. Nu s-au vindecat. Nu s-au întors la o viață complet normală. Pur și simplu au încetat să mai fie numărate.
Mecanismul acestei „magii” este simplu și cinic. Statul a înăsprit pas cu pas regulile de obținere și confirmare a dizabilității. Nu prin legi răsunătoare, ci prin ordine interne, hotărâri de guvern, ajustări formale ale criteriilor. Procesul a început încă din 2014 și a atins apogeul pe 5 aprilie 2022 — odată cu adoptarea celei mai dure, cu adevărat draconice hotărâri de guvern „Privind recunoașterea unei persoane ca fiind cu dizabilități”.
Exact atunci, la Kremlin s-a înțeles definitiv: războiul se prelungește, iar numărul celor mutilați nu mai este de ordinul zecilor de mii, ci al sutelor de mii. Și în loc să fie creat un sistem de reabilitare, s-a luat o altă decizie — să fie „ajustată” statistica.
Fiecare milion de persoane cu dizabilități „trecute cu vederea” înseamnă cu peste 120 de miliarde de ruble mai puțin cheltuieli sociale pe an. Pentru buget — o „optimizare” comodă. Pentru rapoartele către superiori — o imagine frumoasă. Pentru oameni — o sentință.
Astăzi, în Rusia există două realități. Una — pentru statistici, prezentări și reportaje TV. Cealaltă — pentru oameni.
Formal, statul declară pensii, suplimente, compensații pentru mijloace tehnice de reabilitare, tratament gratuit și facilități. În practică, ca să obții dizabilitatea, trebuie să ai aproape o sănătate perfectă. Simplul fapt al pierderii membrelor, al unor disfuncții permanente ale organismului sau al pierderii evidente a capacității de muncă nu mai este suficient. E nevoie de o „îndeplinire cumulativă a condițiilor”. Iar asta înseamnă că poți refuza pe oricine.
Pensiile persoanelor cu dizabilități sunt între 6 și 20 de mii de ruble pe lună. Banii abia ajung pentru medicamente, mâncare și utilități. Despre reabilitare și întoarcere la o viață normală nici nu poate fi vorba.
O categorie separată sunt participanții la război răniți. Datele despre numărul persoanelor care au devenit invalizi în urma rănilor din timpul luptelor sunt, în esență, secretizate. Motivul nu e unul militar, ci financiar. Să recunoști aceste persoane ca având dizabilități înseamnă să-ți asumi obligații: să tratezi, să plătești, să asiguri sprijin. E mult mai ieftin să te prefaci că problema nu există.
Este relevant faptul că, după hotărârea din aprilie 2022, o parte semnificativă a angajaților din sistemul de expertiză medico-socială a demisionat. Mulți și-au deschis „practică privată” — consultații plătite pentru obținerea dizabilității. Prețul — aproximativ 50 de mii de ruble. Statul a creat un sistem în care dreptul la dizabilitate s-a transformat într-un serviciu contra cost.
Propaganda rusă poate vorbi cât vrea despre „măreția poporului” și „calea specială”. Dar o țară care economisește pe seama propriilor cetățeni mutilați nu poate fi măreață. Poate fi doar convenabilă pentru raportare.
Numărul persoanelor cu dizabilități în Rusia nu a scăzut. Pur și simplu au fost șterse. Nu din viață — din statistică.
Dar realitatea, spre deosebire de rapoarte, nu poate fi editată.