Protestul masiv din Budapesta împotriva ministrului János Lázár n-a fost doar o reacție la o formulare nefericită. A scos la suprafață un conflict mai adânc din interiorul sistemului politic maghiar — între retorica „unității naționale” și ierarhia socială reală pe care se sprijină acest sistem.
Scânteia demonstrației au fost cuvintele lui Lázár despre populația romă, descrisă ca o „rezervă internă” de forță de muncă, care poate fi folosită pentru joburi prost plătite și considerate social „neatractive”. Oficial, ministrul vorbea despre deficitul de personal și lipsa migranților. În realitate, a reprodus o logică de segregare etnică: o întreagă comunitate nu e privită ca parte a națiunii, ci ca o resursă utilitară.
Pentru Ungaria, subiectul este extrem de sensibil. Romii sunt cea mai mare minoritate națională din țară și, totodată, cea mai vulnerabilă social. De decenii se lovesc de sărăcie, izolare și discriminare în educație și pe piața muncii. Tocmai de aceea, vorbele ministrului nu au sunat ca o discuție abstractă despre economie, ci ca o confirmare instituțională a unei nedreptăți vechi.
Simbolistica protestului a fost grăitoare: steaguri ale comunității rome și perii de toaletă au transformat declarația lui Lázár într-un meme politic — vizibil și umilitor pentru putere. Dar dincolo de formă, miza a fost mult mai serioasă. Participanții nu au vorbit doar despre rasism, ci și despre dreptul lor de a fi considerați cetățeni maghiari cu drepturi depline, nu „o rezervă” la nevoie, când apare foamea de personal.
Reacția lui Lázár — scuze însoțite de precizarea că afirmația i-a fost „interpretată greșit” — nu a făcut decât să irite și mai mult. Genul acesta de manevră a devenit clasic pentru politicienii cu reflexe populiste: recunosc formal greșeala, dar nu renunță la logica din spate. Doar că, de data asta, efectul a fost diferit. Scandalul a neliniștit chiar și partidul de guvernământ Fidesz, pentru care electoratul rom a fost mult timp o bază relativ sigură.
Contextul face situația și mai relevantă. Pe fondul scăderii popularității puterii și al creșterii sprijinului pentru partidul de opoziție „Tisa”, orice fisură în coaliția electorală a lui Viktor Orbán capătă importanță strategică. Nu întâmplător, la miting s-a vorbit despre alegeri — ca despre momentul în care o comunitate jignită poate da un răspuns politic.
Episodul scoate în evidență și o contradicție din ideologia lui Orbán. Pe de o parte, o poziție dură anti-migrație, prezentată drept apărare a identității maghiare. Pe de altă parte, disponibilitatea de a distribui public „munca nedorită” pe criterii etnice chiar în interiorul țării. Într-o asemenea construcție, statul național încetează să mai fie un spațiu al cetățenilor egali și începe să semene tot mai mult cu un sistem de caste interne.
Protestul din Budapesta a arătat un lucru: temele sociale și etnice în Ungaria nu mai pot fi complet înăbușite printr-o retorică atent controlată. Chiar și într-un peisaj politic dominat de Fidesz, cuvintele rostite din poziție de forță se pot întoarce ca o vulnerabilitate — mai ales când îi ating pe cei considerați prea mult timp „tăcuți”.