Președintele Donald Trump se află sub o presiune externă și internă care îl poate face să ia în calcul o acțiune militară împotriva Iranului mai intens decât în trecut.
Una dintre principalele cauze este faptul că Trump a acumulat deja un istoric de utilizare a forței militare de la revenirea sa la Casa Albă, incluzând operațiuni împotriva unor lideri și ținte din Orientul Mijlociu. Această tendință creează impresia unei conduceri dispuse să recurgă la forță pentru a-și impune voința, iar amenințările sale împotriva Iranului capătă astfel mai multă credibilitate.
În același timp, administrația a concentrat o prezență militară considerabilă în regiune, inclusiv forțe navale majore, ceea ce întărește presiunea asupra regimului de la Teheran și creează cadrul pentru o „diplomație dură” combinată cu avertismente explicite.
Contextul negocierilor care au loc în Oman, unde oficialii americani și iranieni discută probleme legate de programul nuclear și alte elemente regionale, accentuează dilema: Trump se află într-un moment în care opțiunea diplomatică coexistă cu posibilitatea unei escaladări militare, iar decizia finală depinde de rezultatul acelor discuții și de percepția sa asupra nevoii de a demonstra fermitate.