„Fără garanții pentru Rusia nu există pace”: condiția-cheie invocată de Moscova pentru Ucraina

Viceministrul rus de externe Alexander Grușko a declarat că, deși interesele de securitate ale Ucrainei trebuie luate în considerare, cele ale Rusiei sunt decisive pentru orice soluție politică. El a subliniat că liderii Uniunii Europene evită sistematic subiectul garanțiilor pentru Moscova, ceea ce face imposibil progresul negocierilor.

Potrivit oficialului rus, aceste garanții ar include cereri formulate încă de la începutul invaziei, printre care excluderea aderării Ucrainei la NATO. În același timp, Grușko a respins ideea desfășurării de trupe străine pe teritoriul ucrainean, propusă de Kiev ca măsură de securitate, calificând-o drept inacceptabilă pentru Rusia.

Declarațiile vin pe fondul continuării discuțiilor diplomatice între Ucraina, Rusia și Statele Unite, desfășurate în mai multe formate. Ultima rundă de negocieri a avut loc la Abu Dhabi, iar consultările urmează să continue în perioada imediat următoare. Anterior, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat Washingtonul că a abandonat înțelegerile anterioare și urmărește o poziție de dominație economică globală.

Scroll to Top
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!