Guvernul vrea proceduri mai rapide pentru investițiile energetice și proiectele de interconectare

Premierul Ilie Bolojan a cerut accelerarea investițiilor în infrastructura energetică și simplificarea procedurilor de autorizare pentru proiectele strategice. Anunțul a fost făcut marți, după o ședință de lucru organizată la Palatul Victoria, potrivit unui comunicat transmis de Guvern.

Șeful Executivului a solicitat ministerelor implicate să modifice legislația astfel încât proiectele de importanță națională din sectorul energetic să fie aprobate mai rapid. Potrivit Guvernului, actualele proceduri de avizare sunt considerate prea lente și pot întârzia investițiile esențiale pentru modernizarea sistemului energetic.

Ministerul Energiei urmează să înceapă consultări cu celelalte instituții implicate pentru a identifica soluții legislative care să reducă termenele de autorizare și avizare pentru proiectele de infrastructură energetică, în special cele privind rețelele de înaltă tensiune și interconectările cu statele vecine.

În paralel, autoritățile analizează accelerarea procedurilor de expropriere pentru terenurile necesare realizării investițiilor în rețeaua de transport a energiei electrice. În prezent, mai multe proiecte de Hotărâre de Guvern privind aceste exproprieri se află deja în proces de avizare.

Premierul Ilie Bolojan a cerut ca proiectele legislative aflate în pregătire să fie finalizate rapid și prezentate în ședința de Guvern programată săptămâna viitoare. „Aveți sprijinul meu să simplificați autorizarea și avizarea proiectelor pentru consolidarea, extinderea și modernizarea rețelei de transport a energiei electrice și să vă concentrați pe investițiile strategice din domeniul energiei”, le-a transmis acesta ministerelor implicate.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat mai mulți membri ai Cabinetului, printre care vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Finanțelor Alexandru Nazare, ministrul Agriculturii Florin Barbu, ministrul Mediului Diana Buzoianu, ministrul Dezvoltării Cseke Attila și secretarul general al Guvernului Radu Oprea, alături de reprezentanți ai mai multor ministere și instituții.

În același timp, Guvernul pregătește și un pachet de măsuri pentru reducerea prețurilor la energie. Una dintre soluțiile analizate este deblocarea avizelor tehnice de racordare la rețea (ATR), măsură despre care premierul a declarat că ar putea contribui la creșterea producției și la scăderea costurilor energiei electrice. Potrivit autorităților, primele efecte ale acestui plan ar putea fi resimțite chiar din acest an.

Scroll to Top
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!