Guvernul Greciei a decis să plafoneze marjele de profit pentru carburanți și produsele din supermarketuri pentru o perioadă de trei luni. Măsura a fost anunțată miercuri și are scopul de a preveni eventualele speculații generate de creșterea prețurilor la energie, pe fondul războiului dintre SUA, Israel și Iran, relatează Reuters.
Decizia vine într-un moment în care prețurile petrolului continuă să crească, iar piețele rămân îngrijorate că eliberarea unor rezerve record de petrol de către Agenția Internațională pentru Energie ar putea să nu fie suficientă pentru a compensa eventualele perturbări ale aprovizionării.
Situația este complicată și de atacurile de represalii lansate de Iran, care au afectat infrastructuri energetice importante din regiune și au perturbat fluxurile de petrol prin Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul global de energie.
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat că guvernul nu poate controla creșterea prețurilor la nivel global, însă poate preveni comportamentele speculative din economie. „Profiturile sunt legitime, dar specula nu este”, a subliniat acesta în cadrul unei întâlniri cu președintele Greciei.
Potrivit noilor reguli, stațiile de alimentare vor avea o marjă maximă de profit de 12 cenți pe litru peste prețul en-gross al benzinei și motorinei. În același timp, supermarketurile riscă amenzi de până la 5 milioane de euro dacă marjele de profit depășesc media înregistrată în anul 2025.
Autoritățile elene au anunțat că măsurile vor intra în vigoare imediat și vor rămâne valabile până la sfârșitul lunii iunie.
Grecia, una dintre cele mai îndatorate economii din Europa, încearcă încă să se stabilizeze după criza datoriilor din perioada 2009–2018. În ultimele luni, consumatorii au fost deja afectați de creșterea costurilor la alimente și locuințe, iar guvernul încearcă să limiteze impactul noilor scumpiri generate de tensiunile geopolitice.
