Controale ANAF la benzinării: amenzi și bunuri confiscate de peste 120.000 lei

Inspectorii ANAF au aplicat 13 amenzi și au confiscat bani și bunuri în valoare totală de aproximativ 122.000 de lei, în urma unor controale efectuate la 46 de companii din domeniul carburanților. Verificările au avut loc în ultimele două săptămâni și fac parte dintr-o acțiune mai amplă de monitorizare a pieței.

În cadrul controalelor, autoritățile au identificat și nereguli fiscale, stabilind obligații suplimentare de plată de peste 17.000 de lei. Printre problemele constatate se numără declararea incorectă a veniturilor și posibile diferențe între situațiile reale și cele raportate.

Acțiunile de control au început pe 20 martie și sunt în continuare în desfășurare, fiind determinate de creșterea prețurilor la carburanți și de contextul de instabilitate de pe piață. ANAF a anunțat că verificările vizează întregul lanț de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali.

Inspectorii analizează inclusiv situațiile în care costurile de achiziție sau producție ar fi fost majorate artificial, pentru a obține avantaje fiscale nejustificate. În cazul identificării unor practici care afectează concurența sau interesele consumatorilor, instituția va sesiza autoritățile competente.

Reprezentanții Fiscului au precizat că rezultatele actuale sunt preliminare, iar controalele vor continua pe toată durata crizei din sectorul energetic, cu scopul de a asigura respectarea legislației fiscale și menținerea unui mediu concurențial corect.

Scroll to Top
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!