Când înfrângerea devine „un complot extern”: de ce anturajul lui Viktor Orbán încearcă să dea vina pe Kiev pentru pierderea alegerilor

După înfrângerea lui Viktor Orbán la alegerile parlamentare din Ungaria, o parte din cercul său apropiat, în loc să analizeze propriile greșeli, a ales scenariul clasic de criză al politicienilor – căutarea unui vinovat extern. Printre primii care au exprimat public această linie s-a numărat ministrul de externe Péter Szijjártó, care a declarat că Ucraina ar fi fost interesată de schimbarea puterii la Budapesta și ar fi influențat indirect rezultatul votului.

Astfel de afirmații nu par o încercare de a explica motivele unei înfrângeri politice, ci mai degrabă o distorsionare conștientă a realității. Cererea internă a societății maghiare pentru schimbare este transformată, în această narațiune, într-o „intervenție externă”, iar nemulțumirea propriilor alegători – într-o presupusă presiune organizată din afară. Această abordare a devenit de mult un instrument universal prin care elitele politice explică pierderea sprijinului, fără a-și asuma responsabilitatea.

În realitate, nu există nicio dovadă a unei intervenții ucrainene în alegerile din Ungaria. Kievul nu a făcut declarații în sprijinul vreunei forțe politice din Ungaria, nu a participat la campania electorală și nu a întreprins acțiuni care ar fi putut influența voința alegătorilor maghiari. Ucraina este concentrată în prezent pe cu totul alte priorități – apărarea propriului teritoriu, eforturile diplomatice pentru sprijin internațional și contracararea agresiunii ruse. În acest context, discuțiile despre influențarea politicii interne a unei țări vecine par artificiale și motivate politic.

Declarația lui Szijjártó reflectă mai degrabă o altă tendință – dorința unei părți a puterii din Ungaria de a conserva vechea structură politică prin manipulare informațională. În loc să recunoască faptul că societatea este obosită de concentrarea îndelungată a puterii, de problemele economice și de un curs extern controversat, este mai convenabil să fie prezentat totul ca rezultatul unui „joc extern”. Astfel, criza politică internă este transformată într-un instrument de propagandă.

Un element de ironie îl constituie faptul că însuși Szijjártó a fost criticat în repetate rânduri în ultimii ani pentru relațiile strânse cu conducerea rusă. Diplomația ungară sub Orbán a adoptat constant o poziție distinctă în raport cu Moscova, adesea diferită de linia majorității statelor europene. Prin urmare, acuzațiile actuale la adresa Ucrainei nu par o reacție spontană, ci continuarea aceleiași logici politice în care orice rezultat incomod este explicat prin acțiunile unui adversar extern.

Schema este bine cunoscută: dacă puterea pierde sprijin, nu sunt de vină greșelile guvernului, ci „intervenția străină”. Dacă societatea votează diferit față de așteptările elitei, înseamnă că cineva ar fi influențat alegerea. Această retorică este folosită de mult timp de cercuri politice proruse din diverse țări ca metodă de a-și menține controlul asupra propriului electorat.

Cazul acuzațiilor la adresa Kievului nu spune atât de mult despre relația Ucrainei cu Ungaria, cât despre starea sistemului politic maghiar după retragerea lui Orbán. Atunci când autoritățile nu sunt pregătite să vorbească onest despre cauzele propriei înfrângeri, ele încep să caute vinovați în afara țării. Iar în acel moment, analiza politică cedează definitiv locul manipulării informaționale.