Angela Merkel va vizita Bucureștiul pentru lansarea memoriilor sale

Angela Merkel va vizita Bucureștiul pentru lansarea memoriilor sale/ depositphotos

Fosta cancelară federală a Germaniei, Angela Merkel, va vizita Bucureștiul pe 1 septembrie, unde își va lansa volumul de memorii „Libertate. Amintiri 1954–2021”. Anunțul a fost făcut de editura Litera, care a publicat cartea în limba română.

Evenimentul va avea loc la Ateneul Român și va fi organizat sub forma unei conversații publice.

Potrivit HotNews.ro.

Angela Merkel va dialoga cu Emil Hurezeanu

Evenimentul va începe la ora 19:00. Pe scena Ateneului Român, Angela Merkel va participa la o discuție alături de fostul ministru al Afacerilor Externe al României, Emil Hurezeanu.

Organizatorii au anunțat că biletele sunt deja disponibile pe platforma Eventbook. Prețurile variază în funcție de pachetul ales, de la 69,99 lei, care include un exemplar al cărții fără autograf, până la 99,99 lei, pentru un volum semnat de autoare.

Bucureștiul, inclus pe lista restrânsă a turneului internațional

Potrivit editurii Litera, memoriile au fost lansate la nivel internațional încă din 2024, în peste 30 de țări.

România se numără printre puținele state pe care Angela Merkel a ales să le viziteze personal în cadrul turneului de promovare a cărții. Printre celelalte orașe incluse în acest traseu se află Berlin, Washington, Budapesta și Atena.

Cartea urmărește parcursul Angelei Merkel înainte și după reunificarea Germaniei

Angela Merkel a condus Guvernul Germaniei în perioada 2005–2021, devenind prima femeie care a ocupat funcția de cancelar federal.

Volumul a fost scris împreună cu fosta sa consilieră politică de lungă durată, Beate Baumann. În carte, Angela Merkel își prezintă experiențele din două perioade istorice distincte – 35 de ani petrecuți în Republica Democrată Germană și 35 de ani în Germania reunificată – și împărtășește reflecții asupra principalelor evenimente politice și asupra experienței sale în conducerea statului.

Scroll to Top
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!