În Siria a fost descoperit un reactor configurat pentru producerea de arme nucleare

În Siria a fost descoperit un reactor configurat pentru producerea de arme nucleare / depositphotos

Regimul fostului dictator sirian Bashar al-Assad aproape finalizase construcția unui reactor configurat pentru producerea de arme. Informația a fost confirmată luni de directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi.

Sursa: Libertatea (cu referire la AFP).

„Mai trebuia doar încărcat combustibilul”

„Reactorul era aproape gata. Mai trebuia doar încărcat combustibilul”, a declarat Grossi în cadrul unei conferințe de presă la Viena, înaintea reuniunii Consiliului Guvernatorilor agenției ONU.

Declarația a fost făcută la câteva zile după publicarea unui raport al AIEA, potrivit căruia infrastructura identificată la Deir ez-Zor, în estul Siriei, este compatibilă cu un reactor nuclear.

Legătura cu Coreea de Nord

Grossi nu a acuzat direct programul că ar fi avut scopuri militare, însă a subliniat că autoritățile siriene de la acea vreme „în mod clar nu doreau ca lumea să știe ce fac”.

Complexul de la Deir ez-Zor este închis de 18 ani. În 2018, Israelul a recunoscut că l-a bombardat cu 11 ani mai devreme, susținând că ținta era un „reactor nuclear aflat în construcție”. În 2008, la mai puțin de un an după atac, Statele Unite au acuzat Siria că încearcă să construiască în secret un reactor nuclear, distrus ulterior în urma raidului israelian.

În 2011, AIEA a anunțat că reactorul era construit cu sprijinul Coreei de Nord, care furniza expertiză, planuri și asistență tehnică.

73 de tone de uraniu

Săptămâna trecută, Institutul pentru Știință și Securitate Internațională (ISIS) a afirmat că raportul AIEA confirmă, în esență, informații care apăruseră anterior în surse publice.

După înlăturarea lui Bashar al-Assad în decembrie 2024, noile autorități siriene s-au angajat să coopereze cu AIEA pentru evidența și controlul materialelor nucleare. Anul trecut, autoritatea de reglementare în domeniul securității nucleare a anunțat că, în timpul unei inspecții efectuate în 2024, au fost descoperite particule de uraniu la Deir ez-Zor.

Luna trecută, Grossi și echipa sa au vizitat mai multe obiective din Siria. Pe lângă reactor, AIEA a identificat o instalație pentru producerea combustibilului nuclear, precum și 73 de tone de uraniu natural.

Potrivit lui Grossi, săpăturile la locul reactorului sunt încă în desfășurare. El nu a exclus posibilitatea ca fostul regim să fi „efectuat explozii” pentru a îngreuna orice investigație menită să stabilească „mai precis ce se afla acolo”.

Cooperarea noilor autorități

Grossi a lăudat cooperarea și transparența actualelor autorități siriene. El a subliniat că acestea sunt „esențiale pentru ca Siria să își poată relansa economia și să își restabilească relațiile politice, economice și de altă natură cu comunitatea internațională”.

Decizia privind „dosarul sirian” îi revine acum Consiliului AIEA. Grossi nu a primit încă un mandat pentru investigarea legăturilor cu Coreea de Nord. Proiectul de rezoluție consultat de AFP, care urmează să fie supus la vot în această săptămână, solicită închiderea dosarului nuclear sirian.

AIEA va continua să colaboreze cu Siria pentru asigurarea securității materialelor nucleare și își va prezenta concluziile, a asigurat Grossi.

Scroll to Top
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!