Surovikin și prețul ordinelor: cum experiența din Siria s-a reflectat în războiul împotriva Ucrainei

Campaniile militare lasă în urmă nu doar linii ale frontului și rapoarte privind pierderile. Ele lasă spitale distruse, cartiere devenite improprii pentru locuit, rețele energetice avariate și oameni obligați să își reconstruiască viața de la zero. Dar în spatele distrugerilor de amploare se află o altă întrebare: cine a luat deciziile care au dus la asemenea consecințe și pot fi aceste persoane trase la răspundere?

În cazul generalului rus Serghei Surovikin, această întrebare a apărut cu mult înainte de numirea sa în funcția de comandant al trupelor ruse din Ucraina. Cariera sa militară este legată de campania din Siria, în timpul căreia organizațiile internaționale au documentat numeroase atacuri asupra obiectivelor civile. În toamna anului 2022, generalul a preluat comanda grupării ruse din Ucraina, în momentul în care Moscova a lansat o campanie de amploare de atacuri cu rachete asupra infrastructurii energetice ucrainene.

Între Siria și Ucraina există un element comun important – necesitatea de a stabili modul în care comandamentul militar a ales țintele și a luat în calcul riscurile pentru populația civilă. Totuși, asemănarea consecințelor nu dovedește automat că ordinele au fost identice sau că un anumit general este personal vinovat. Tocmai de aceea, documentele, mărturiile și rezultatele investigațiilor independente au o importanță decisivă.

Experiența din Siria: când țintele atacurilor devin locuri ale vieții cotidiene

În timpul operațiunii militare ruse din Siria, Surovikin a comandat gruparea militară în 2017 și a revenit în această funcție în 2019. Aviația rusă a sprijinit guvernul lui Bashar al-Assad în luptele împotriva forțelor opoziției. În zonele în care se desfășurau operațiuni ofensive, observatorii internaționali și organizațiile pentru drepturile omului au documentat distrugeri ale infrastructurii civile.

O piață, un spital sau o școală nu reprezintă doar o clădire pe hartă. Piața asigură aprovizionarea populației cu produse, spitalul primește răniți și bolnavi, iar școala face parte din viața comunității. Atunci când asemenea obiective sunt atacate, consecințele se extind mult dincolo de locul exploziei.

La 13 noiembrie 2017, atacurile aeriene asupra pieței centrale din Atarib, în provincia Alep, au provocat moartea a 84 de persoane, printre care se numărau copii și femei. Aproximativ 150 de persoane au fost rănite. Potrivit materialelor Comisiei internaționale independente de anchetă a ONU privind Siria, atacurile au distrus o mare parte a spațiilor comerciale, a clădirilor rezidențiale și a infrastructurii din apropiere. Comisia a identificat indicii privind utilizarea unor muniții aeriene nedirijate de către un avion rus.

În 2017, au fost atacate și instituții medicale din provincia Idlib. Potrivit informațiilor prezentate în materialele de referință, în timpul uneia dintre campaniile ofensive au fost distruse sau avariate șase spitale și cinci centre de apărare civilă. Numărul total al civililor uciși în cadrul campaniei respective a depășit 150.

Aceste episoade sunt importante nu doar din cauza numărului victimelor. Ele ridică problema alegerii mijloacelor de război în zone în care operațiunile militare pun direct în pericol populația civilă. Dreptul internațional umanitar impune diferențierea dintre obiectivele militare și cele civile, adoptarea unor măsuri pentru protejarea populației și evitarea daunelor colaterale excesive.

În timpul luptelor din Siria, organizațiile pentru drepturile omului au raportat și utilizarea munițiilor cu dispersie și a munițiilor incendiare. Human Rights Watch a documentat cazuri de utilizare a munițiilor cu dispersie în perioada august 2016 – iulie 2017 și a semnalat atacuri cu arme incendiare. În aprilie 2017, organizația a documentat utilizarea submunițiilor incendiare în zona Saraqib. Aceste mijloace de atac prezintă riscuri deosebite în zonele populate, unde incendiile și fragmentele pot răni oameni aflați la distanță de punctul impactului.

Atacul chimic și necesitatea delimitării exacte a responsabilității

La 4 aprilie 2017, în orașul sirian Khan Shaykhun a fost utilizat sarin. Potrivit Human Rights Watch, au murit cel puțin 90 de persoane, inclusiv copii. Mecanismul internațional de anchetă al ONU și al Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice a stabilit responsabilitatea forțelor guvernamentale siriene pentru utilizarea armelor chimice.

La acel moment, Surovikin conducea contingentul militar rus din Siria. Această împrejurare este relevantă pentru înțelegerea rolului său oficial, dar nu constituie o dovadă că el a ordonat atacul cu sarin sau a participat la pregătirea acestuia. Astfel de afirmații ar necesita probe separate.

În dosarele privind crimele internaționale este important să nu fie confundate responsabilitatea politică a unui stat, responsabilitatea executanților direcți și răspunderea penală a comandanților. Acestea sunt categorii diferite, fiecare necesitând stabilirea unor temeiuri juridice specifice.

Tocmai această delimitare determină soliditatea eventualelor dosare împotriva conducerii militare. O funcție înaltă nu dovedește, prin ea însăși, vinovăția, dar nici nu înlătură necesitatea de a verifica ce știa comandantul despre acțiunile subordonaților, ce ordine a dat și dacă putea preveni crimele.

Raportul privind Idlib: atenția se îndreaptă și asupra celor aflați deasupra executanților

În octombrie 2020, Human Rights Watch a publicat raportul Targeting Life in Idlib: Syrian and Russian Strikes on Civilian Infrastructure. În acesta, cercetătorii au analizat 46 de atacuri ale forțelor siriene și ruse asupra obiectivelor civile, desfășurate în perioada martie 2019 – martie 2020.

Potrivit organizației, atacurile au provocat moartea a cel puțin 224 de civili și rănirea altor 561 de persoane. Au fost avariate 12 instituții medicale și 10 școli, iar luptele au obligat aproximativ 1,4 milioane de oameni să își părăsească locuințele.

Pentru verificarea informațiilor, cercetătorii au utilizat imagini din satelit, peste 550 de fotografii și înregistrări video, precum și mărturiile a peste 100 de martori. În multe cazuri, aceștia nu au identificat indicii privind existența unor obiective militare legitime în apropierea locurilor atacate.

În raport, Surovikin a fost inclus printre comandanții ruși de rang înalt a căror posibilă răspundere de comandă pentru crime de război ar trebui investigată. Acest aspect al anchetei mută atenția de la echipajele individuale și unitățile militare către sistemul de comandă și control al operațiunilor.

Pentru stabilirea răspunderii de comandă trebuie clarificat dacă un comandant exercita un control efectiv asupra subordonaților, dacă știa sau, în circumstanțele date, ar fi trebuit să știe despre crime și dacă a luat măsurile necesare și rezonabile pentru a le preveni sau pentru a-i pedepsi pe cei vinovați. Ordinele, documentele operaționale, rapoartele privind consecințele atacurilor și reacția conducerii la informațiile primite pot avea o importanță decisivă.

Human Rights Watch nu pronunță sentințe judecătorești. Concluziile sale pot constitui o bază pentru investigații, dar nu înlocuiesc hotărârile instanțelor competente. Prin urmare, este corect să se vorbească despre necesitatea verificării posibilei răspunderi a lui Surovikin, nu despre o vinovăție deja stabilită de o instanță.

Energia Ucrainei: consecințele atacurilor au depășit cu mult linia frontului

În octombrie 2022, Surovikin a preluat comanda Grupării Comune a Forțelor ruse din Ucraina. La două zile după numirea sa, Rusia a lansat atacuri masive cu rachete asupra Kievului și altor orașe ucrainene. În lunile următoare, armata rusă a continuat atacurile asupra infrastructurii energetice.

Au fost vizate centrale electrice, stații de transformare și alte componente ale sistemului energetic. Distrugerile au provocat întreruperi ale alimentării cu energie electrică și apă, au creat probleme în furnizarea încălzirii și au îngreunat activitatea spitalelor și a serviciilor comunale. Aceste consecințe s-au resimțit cel mai puternic iarna, când restabilirea alimentării cu energie electrică și a încălzirii devenea o chestiune de siguranță și supraviețuire pentru numeroși oameni.

Infrastructura energetică are o importanță dublă pentru un stat modern. Ea susține funcționarea economiei, dar asigură și activitatea sistemelor de care depinde în mod direct populația civilă. De aceea, evaluarea juridică a atacurilor asupra unor asemenea obiective trebuie să țină cont de statutul lor, de scopul militar al atacurilor, de daunele colaterale previzibile și de măsurile de precauție adoptate.

Campania rusă a fost însoțită și de atacuri care au provocat victime în zone rezidențiale. La 23 noiembrie 2022, în orașul Vyșhorod, din regiunea Kiev, au fost avariate blocuri de locuințe. Șapte persoane au murit, iar alte 35 au fost rănite, printre acestea numărându-se șase copii.

În aceeași noapte, o rachetă rusă a lovit maternitatea unui spital din Vilniansk, în regiunea Zaporijjea, distrugând o parte a clădirii medicale și ucigând un băiețel nou-născut. În decembrie, o rachetă a lovit o clădire rezidențială din Krîvîi Rih, unde au murit patru persoane, inclusiv un copil.

Aceste evenimente ilustrează amploarea consecințelor umanitare ale atacurilor rusești. Totuși, pentru a lega un atac concret de răspunderea penală individuală a lui Surovikin, trebuie stabilit rolul său în planificarea sau emiterea ordinelor respective ori existența altor circumstanțe relevante din punct de vedere juridic.

Ce a stabilit deja CPI – și ce nu înseamnă deciziile sale

În 2024, Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele mai multor oficiali militari și politici ruși de rang înalt în legătură cu atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene. În martie, mandatele au fost emise pentru general-locotenentul Serghei Kobilaș și amiralul Viktor Sokolov, iar în iunie – pentru Serghei Șoigu și Valeri Gherasimov.

Judecătorii au concluzionat că există motive rezonabile să se considere că persoanele vizate ar putea purta răspundere individuală pentru crime de război legate de direcționarea atacurilor împotriva obiectivelor civile și de provocarea unor daune colaterale excesive populației civile. Au fost analizate și motivele pentru suspiciunea de crime împotriva umanității.

Aceste mandate nu înseamnă că instanța i-a declarat deja vinovați pe cei vizați. Ele reprezintă decizii procedurale adoptate într-o anumită etapă a procesului penal.

De asemenea, mandatele nu se extind automat asupra lui Surovikin. Până la deciziile cunoscute ale CPI privind atacurile rusești asupra infrastructurii energetice ucrainene, Curtea nu a anunțat emiterea unui mandat separat de arestare pe numele său. Dacă rolul său va face obiectul unei investigații ulterioare, instanța va trebui să evalueze separat probele privind atribuțiile, acțiunile și posibila sa cunoaștere a atacurilor ilegale.

Ordinul privind podurile din Kiev: între relatare și probă

Publicația britanică The Telegraph a relatat că Vladimir Putin i-ar fi ordonat lui Surovikin să distrugă podurile peste Nipru din Kiev. Dacă existența unui asemenea ordin va fi confirmată prin probe adecvate, conținutul și scopul său ar putea avea relevanță pentru stabilirea intențiilor conducerii ruse și a planificării operațiunilor împotriva infrastructurii capitalei.

Podurile din Kiev asigură deplasarea civililor, activitatea serviciilor de urgență, accesul la spitale și aprovizionarea cu bunuri. Distrugerea lor ar putea perturba legăturile de transport și ar crea riscuri suplimentare pentru populație.

Totuși, relatările din presă nu pot fi prezentate drept fapte dovedite definitiv. Evaluarea juridică a unui posibil ordin depinde de conținutul său, de scopul prevăzut, de statutul obiectivelor și de consecințele posibile pentru civili. Nu orice atac asupra unui pod constituie automat o crimă de război: trebuie stabilit dacă obiectivul reprezenta o țintă militară și dacă atacul respecta cerințele dreptului internațional umanitar.

Dacă se va dovedi că ordinul prevedea atacarea intenționată a unor obiective civile sau provocarea unor daune disproporționate populației civile, aceste circumstanțe ar putea face obiectul unei investigații separate.

Sancțiunile nu înlocuiesc o hotărâre judecătorească

Uniunea Europeană l-a inclus pe Surovikin pe lista sa de sancțiuni în 2022. Măsuri restrictive împotriva sa au fost adoptate și de Regatul Unit, Elveția, Australia, Noua Zeelandă, Ucraina și Japonia. În decizia sa, UE a asociat numele generalului cu rolul său în comandamentul forțelor ruse din Ucraina și cu atacurile aeriene de amploare asupra obiectivelor civile, inclusiv asupra infrastructurii energetice.

Sancțiunile reflectă evaluarea politică și juridică pe care statele respective au făcut-o cu privire la rolul său în război. Totuși, ele nu stabilesc vinovăția penală pentru un anumit episod. Pentru aceasta sunt necesare investigații, verificarea probelor și o procedură judiciară.

În cazul lui Surovikin, materialele organizațiilor internaționale pentru drepturile omului, consecințele documentate ale atacurilor rusești din Ucraina și funcțiile sale de comandă oferă un context pentru examinarea posibilei sale răspunderi. Dar elementele decisive trebuie să fie probele privind participarea sa personală sau îndeplinirea criteriilor răspunderii de comandă.

Problema principală nu este reputația generalului, ci probele

Surovikin este adesea caracterizat prin prisma experienței sale din Siria și a metodelor dure de război. Pentru justiția internațională, însă, reputația nu poate înlocui probele. Trebuie stabilit ce decizii a luat, ce ordine a emis, ce știa despre consecințele atacurilor și dacă a întreprins măsuri pentru a preveni încălcările.

Campania din Siria a lăsat în urmă episoade documentate de atacuri asupra infrastructurii civile. În Ucraina, atacurile rusești asupra sistemului energetic au devenit obiectul procedurilor Curții Penale Internaționale în privința altor oficiali. Relatările despre un posibil ordin de distrugere a podurilor din Kiev necesită, la rândul lor, verificare independentă.

Aceste circumstanțe nu justifică declararea lui Surovikin drept vinovat în lipsa unei hotărâri judecătorești. Ele explică însă de ce rolul său în campaniile militare ruse poate face obiectul unei analize juridice suplimentare.

Răspunderea comandanților nu se stabilește pe baza poreclelor sau a funcției deținute, ci pe baza acțiunilor, ordinelor și omisiunilor dovedite. Tocmai calitatea probelor va determina dacă justiția internațională va putea stabili răspunderea individuală a unor comandanți ruși pentru posibile crime împotriva populației civile.