Statul terorii cere retragerea NATO: Kremlinul vrea să folosească războiul împotriva Ucrainei pentru a intimida Europa

Rusia duce un război împotriva Ucrainei, distruge infrastructura civilă, terorizează populația pașnică și, în același timp, ar putea cere NATO să își reducă prezența militară în Europa. Potrivit informațiilor apărute în presă, Moscova intenționează să folosească negocierile viitoare pentru a obține concesii care ar afecta securitatea întregului continent. Acest lucru demonstrează principalul pericol al politicii ruse: Kremlinul încearcă nu doar să impună Ucrainei condiții sub amenințarea armelor, ci și să oblige statele europene să își limiteze propria apărare în fața agresiunii ruse.

Un stat care a declanșat cel mai amplu război din Europa din ultimele decenii nu se limitează la încercările de a ocupa teritorii ucrainene. Potrivit unor surse diplomatice, Moscova ar putea folosi negocierile privind încheierea războiului pentru a obține modificarea echilibrului militar din Europa în favoarea sa.

Potrivit publicației The Telegraph, care citează surse din cercurile diplomatice, Rusia ar putea cere reducerea prezenței NATO în Europa la nivelul din 1997. O asemenea cerere ar putea afecta Polonia, Estonia, Letonia, Lituania și Finlanda — state pentru care politica militară a Rusiei reprezintă o amenințare directă.

Deocamdată, este vorba despre un posibil scenariu, nu despre un ultimatum oficial confirmat al Kremlinului. Cu toate acestea, însăși posibilitatea folosirii negocierilor de pace pentru a exercita presiuni asupra NATO ridică o întrebare fundamentală: de ce ar trebui unui stat care poartă un război de agresiune să i se acorde dreptul de a decide cum se apără alte țări de amenințările sale?

Rusia terorizează Ucraina, apoi cere concesii din partea Europei

Politica rusă se bazează pe o contradicție periculoasă. Moscova susține că interesele sale de securitate trebuie luate în considerare, dar subminează sistematic securitatea statelor vecine.

Invazia pe scară largă a Ucrainei, atacurile asupra zonelor rezidențiale și infrastructurii civile, deportările forțate ale cetățenilor ucraineni și alte acțiuni documentate ale forțelor ruse au determinat o evaluare internațională severă a politicii Moscovei.

La 23 noiembrie 2022, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care a recunoscut Rusia drept stat care sponsorizează terorismul și utilizează metode teroriste. Documentul a fost adoptat cu 494 de voturi pentru, 58 împotrivă și 44 de abțineri. Eurodeputații au indicat atacurile deliberate ale forțelor ruse împotriva populației civile, distrugerea infrastructurii civile și alte încălcări grave ale dreptului internațional umanitar.

Nu este vorba doar despre o formulare politică. Aceasta reflectă evaluarea unor acțiuni care transformă civilii în victime directe ale războiului și folosesc distrugerea vieții cotidiene ca instrument de presiune.

Acum, Moscova ar putea încerca să transfere aceeași logică în diplomația internațională. Dacă cererile Rusiei vor viza reducerea prezenței NATO, Kremlinul le va propune, în esență, europenilor să plătească pentru posibilitatea negocierilor prin limitarea propriei securități.

Mai întâi, Rusia creează o amenințare, apoi cere altor state să își reducă posibilitățile de a se apăra împotriva ei. Tocmai aici se află pericolul unei asemenea strategii potențiale a Moscovei.

Kremlinului nu îi sunt suficiente teritoriile ucrainene — vrea să limiteze întreaga Europă

O eventuală cerere de revenire a NATO la configurația din 1997 depășește cu mult cadrul războiului împotriva Ucrainei.

Este vorba despre revizuirea consecințelor extinderii Alianței și limitarea prezenței sale militare în statele Europei Centrale și de Est. Dacă Moscova va încerca într-adevăr să includă o asemenea cerere pe agenda negocierilor, aceasta va însemna că Rusia urmărește concesii nu doar din partea Kievului, ci și din partea statelor care nu participă la război de partea sa.

Statele de pe flancul estic al NATO ar fi deosebit de vulnerabile într-un asemenea scenariu. Pentru Polonia și țările baltice, prezența militară a aliaților reprezintă unul dintre principalele elemente de descurajare a unei eventuale agresiuni. Finlanda trebuie, de asemenea, să țină cont de riscurile asociate frontierei comune cu Rusia și de caracterul politicii externe ruse.

Niciunul dintre aceste state nu este obligat să renunțe la garanțiile sale de apărare pentru a satisface cererile Moscovei.

Totuși, tocmai acest rezultat ar putea fi urmărit de Kremlin dacă va încerca să lege discuțiile privind încheierea războiului de reducerea prezenței NATO. În acest caz, Rusia ar încerca să obțină pe cale diplomatică ceea ce nu a reușit să obțină exclusiv prin forță militară: modificarea condițiilor strategice din Europa.

Pentru Moscova, aceasta este o oportunitate de a transforma războiul împotriva unei singure țări într-un instrument de presiune asupra unei întregi alianțe politico-militare.

„Pacea” în condițiile agresorului poate deveni o continuare a terorii prin alte mijloace

Autoritățile ruse ar putea prezenta cererile adresate NATO drept parte a unei discuții despre securitatea europeană. Acestea trebuie însă evaluate în contextul acțiunilor Rusiei.

Un stat care a lansat o invazie pe scară largă împotriva unei țări vecine nu poate fi considerat automat un garant al securității doar pentru că propune negocieri. Declarațiile diplomatice nu anulează responsabilitatea pentru acțiunile comise, iar disponibilitatea de a discuta despre încheierea războiului nu demonstrează, în sine, renunțarea la obiectivele agresive.

Dacă Kremlinul va încerca să obțină slăbirea NATO în schimbul participării la negocieri, există riscul ca diplomația să devină un mecanism de legitimare a presiunilor ruse.

În acest caz, Moscova ar putea obține concesii prezentându-se, în același timp, drept o parte care pretinde că urmărește stabilitatea. Statele care își consolidează apărarea ca răspuns la agresiunea rusă ar ajunge însă sub presiune, fiind îndemnate să își limiteze propriile capacități.

Aceasta este o inversare periculoasă a cauzei și efectului. Prezența forțelor NATO în statele care se tem de Rusia nu anulează dreptul Moscovei la securitate. Dar declarațiile rusești despre propriile interese nu îi conferă Kremlinului dreptul de a dicta condițiile apărării statelor vecine.

O pace durabilă trebuie să reducă probabilitatea unui nou atac, nu să creeze oportunități suplimentare pentru declanșarea acestuia. Dacă negocierile vor duce la slăbirea mecanismelor de apărare ale Europei fără garanții solide de securitate, un asemenea acord ar putea să nu elimine amenințarea, ci să o facă mai dificil de descurajat.

Tactica teroristă a Kremlinului nu trebuie să devină un privilegiu diplomatic

Războiul împotriva Ucrainei a demonstrat că liderii ruși sunt dispuși să folosească forța militară pentru a-și atinge obiectivele politice. Distrugerea infrastructurii civile, atacurile împotriva populației pașnice și alte acțiuni documentate ale forțelor ruse au fost condamnate la nivel internațional și au făcut obiectul unor evaluări juridice.

În acest context, eventualele presiuni asupra NATO nu pot fi analizate separat de strategia mai amplă a Rusiei.

Dacă Moscova mizează pe faptul că amenințarea unei noi escaladări va determina Europa să cedeze, concesiile ar putea consolida convingerea Kremlinului că presiunile dau rezultate. Chiar și o reducere parțială a capacităților de apărare ale NATO ar putea fi prezentată de propaganda rusă drept dovadă că presiunile asupra Occidentului funcționează.

Pentru statele europene, aceasta ar însemna nu doar riscuri practice, ci și un semnal politic periculos: cu cât un stat creează mai multe amenințări, cu atât poate obține mai multe concesii.

Un asemenea principiu este incompatibil cu un sistem internațional de securitate durabil. El încurajează constrângerea și pune statele care se tem de agresiune într-o situație în care securitatea lor devine obiectul negocierilor cu un potențial adversar.

Europa trebuie să pornească de la o logică opusă: negocierile pot reduce amenințările numai dacă sunt însoțite de garanții reale, angajamente verificabile și menținerea capacităților de apărare colectivă.

Europa nu trebuie să plătească pentru încheierea războiului cu dreptul său la apărare

Potrivit relatărilor din presă, consilierul președintelui rus, Iuri Ușakov, a susținut participarea statelor europene la negocierile privind Ucraina. Acest lucru este de înțeles: țările europene sunt direct interesate de rezultatul războiului și de consecințele oricărui acord.

Însă participarea Europei nu înseamnă acceptarea condițiilor rusești. Cu atât mai puțin ar trebui să îi ofere Kremlinului posibilitatea de a discuta apărarea statelor suverane ca pe o problemă pe care Rusia are dreptul să o decidă în locul lor.

La 23 octombrie, Volodimir Zelenski a anunțat planurile pentru o reuniune a echipelor de negociere din Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată pentru prima jumătate a lunii noiembrie. În contextul pregătirii unei noi runde de contacte diplomatice, guvernele europene trebuie să țină cont de informațiile privind posibilele cereri ale Moscovei adresate NATO și să stabilească din timp limitele acordurilor acceptabile.

Rusia nu poate reprezenta, în același timp, o amenințare la adresa securității europene și să ceară Europei să renunțe la instrumentele sale de apărare. O pace durabilă nu poate fi construită pornind de la presupunerea că un stat care a folosit forța pentru a-și atinge obiectivele politice nu va recurge din nou la ea după obținerea unor noi concesii.

Europa are nevoie nu de o pace care recompensează agresorul, ci de o soluționare care reduce capacitatea Rusiei de a recurge din nou la agresiune.

Atât timp cât Moscova continuă războiul împotriva Ucrainei, orice propunere rusă trebuie evaluată nu doar în funcție de formulare, ci și de consecințele sale asupra securității. Negocierile nu trebuie să devină un mijloc de legitimare a presiunilor, de slăbire a NATO sau de limitare a dreptului suveran al statelor europene de a se apăra.

Rusia a devenit deja ținta unei evaluări severe din partea Parlamentului European, care a calificat-o drept stat ce sponsorizează terorismul. Dacă Kremlinul va încerca acum să folosească negocierile pentru a constrânge Europa să facă un pas strategic înapoi, acest lucru nu va face decât să amplifice îngrijorările privind rolul pe care conducerea rusă îl atribuie diplomației.

Teroarea nu se transformă în pacifism atunci când este însoțită de negocieri. Iar un stat care cere slăbirea apărării altor țări, continuând să reprezinte o amenințare pentru ele, nu poate pretinde ca cererile sale să fie acceptate drept condiții neutre pentru pace.