Sari la conținut

Mașină lovită de trenul de călători Suceava – Bucureşti, în Bacău: Doi adulţi şi doi copii au murit pe loc.

Doi adulţi şi doi copii au murit, duminică după-amiază, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de trenul IR 1754 Suceava – Bucureşti Nord, la ieşirea din halta Orbeni, judeţul Bacău. Accidentul a avut loc la o trecere peste calea ferată cu semnalizare automată, care funcţiona corespunzător, scrie News.ro. Traficul feroviar a fost blocat în urma accidentului, trei trenuri fiind oprite în staţiile adiacente.

Accidentul feroviar a avut loc în comuna Orbeni, judeţul Bacău, unde un autoturism a fost lovit de tren.

„De urgenţă, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi două ambulanţe SAJ. În urma impactului au rezultat patru victime, pentru care, din nefericire, s-a declarat decesul. Este vorba despre doi minori şi doi adulţi”, a transmis ISU Bacău.

Poliţiştii fac cercetări în acest caz.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, accidentul s-a produs la trecerea la nivel cu calea ferată situată la ieşire din halta de mişcare (Hm) Orbeni.

„Trenul IR 1754, la ieşire din Hm Orbeni, surprinde şi loveşte un autoturism aflat pe trecerea la nivel cu calea ferată, dotată cu semnalizare automată (SAT). Din primele informaţii transmise de personalul feroviar sosit la faţa locului, în urma impactului au rezultat patru victime”, a arătat sursa citată.

Trenul IR 1754, care circulă între Suceava – Bucureşti Nord, a staționat la locul accidentului până la finalizarea procedurilor.

„Menţionez faptul că semnalizarea automată de la trecerea la nivel cu calea ferată funcţiona în condiţii normale (…). În acest moment circulaţia feroviară între Hm Odorhei şi Hm Sascut este închisă pe ambele fire, traficul urmând a fi reluat după finalizarea demersurilor organelor abilitate”, a precizat Brânzan.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CFR SA, mecanicul trenului IR 1754 va fi preluat de organele abilitate pentru probe de sânge. Astfel, trenul IR 1754 a fost retras în halta Orbeni, unde aşteaptă mecanic de schimb.

La ora 17.30 circulaţia feroviară s-a reluat între Orbeni şi Sascut, pe ambele fire de circulaţie.

„Menţionez faptul că, din cauza accidentului rutier de la trecerea la nivel, de la ieşirea din Halta Orbeni, următoarele trei trenuri de călători au fost oprite temporar în staţiile adiacente, până la redeschiderea liniei Orbeni – Sascut: IR 1754 (Suceava – Bucureşti Nord), retras în halta Orbeni, IR 1543 ( Braşov – Iaşi), în halta Sascut şi R 5404 (Paşcani – Mărăşeşti), în staţia Fărăoani”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!