Lider consacrat pe piața serviciilor stomatologice, cu investiții de peste 12 milioane de euro în îmbunătățirea infrastructurii medicale în ultimii șapte ani, grupul DENT ESTET aniversează, în această lună, 7 ani de la primul parteneriat care a pus bazele dezvoltării sistemului de sănătate orală din România.
- În cei 7 ani de parteneriat cu MedLife, DENT ESTET a reușit aproape să își tripleze numărul de unități medicale, evoluând de la 7 unități în București și Timișoara la 18 clinici în 9 orașe mari din țară;
- Extinderea rețelei DENT ESTET la nivel național a însemnat investiții de peste 12 milioane de euro în infrastructura medicală și în pregătirea și formarea medicilor stomatologi;
- Totodată, această consolidare de operațiuni a contribuit la o creștere de aproape 150% a numărului de pacienți unici, respectiv de peste 182% a echipei medicale;
- Dincolo de medici și pacienți, parteneriatul DENT ESTET – MedLife se traduce prin zecile de mii de ore investite în formarea celor peste 1800 de manageri de clinici stomatologice, dar și în sprijinul studenților de profil prin dezvoltarea celui mai modern laborator de stomatologie din România;
- În perspectivă, DENT ESTET va accelera investițiile în digitalizare. De asemenea, va continua să inoveze prin adoptarea celor mai noi tehnici medicale disponibile la nivel internațional.
Promotor al excelenței în medicina dentară din România, DENT ESTET s-a alăturat în iulie 2016 grupului MedLife,cel mai mare furnizor de servicii medicale private din țară, având ca obiectiv prioritizarea cerințelor de sănătate orală ale românilor, prin acces la expertiză medicală de top, tehnologii digitale premium și tratamente cu impact real asupra sănătății generale.
DENT ESTET – de 4 ani pe HARTA IMPLANTOLOGIEI MONDIALE prin debutul colaborării cu prof. dr. Paulo Maló
În 2019, prestigiul echipei medicale DENT ESTET a atras atenția prof. dr. Paulo Maló, personalitate marcantă a implantologiei mondiale, care a influențat major medicina dentară modernă prin tehnicile și soluțiilor create, printre care cel mai cunoscut este conceptul All-on-4®. DENT ESTET a fost singura clinică din cele șapte vizitate de reprezentanții companiei elvețiene Nobel Biocare™ și echipa prof. dr. Paulo Maló care a îndeplinit criteriile impuse, iar specialiștii din cadrul diviziei de excelență DE Implant Division au beneficiat astfel de mentoratul renumitului implantolog, a cărui activitate a ajutat medici stomatologi din întreaga lume să trateze cu succes cele mai complexe cazuri de edentație totală.
„Dorința de a oferi excelență în actul medical, de a educa pacientul român în ceea ce privește importanța sănătății orale și investiția în formarea generațiilor viitoare de medici stomatologi sunt valori care ne-au ghidat activitatea. În cei 7 ani alături de MedLife am reușit să creăm un sistem integrat de servicii medicale pentru excelență în sănătatea orală,dar și să investim în educație de calitate pentru viitoarele generații de medici stomatologi sau manageri de clinici. Mulțumim pacienților pentru încrederea pe care ne-o acordă de 24 de ani și promitem că vom continua să oferim același nivel de excelență în toate clinicile noastre, prezente și viitoare”, a declarat dr. Oana Taban, CEO și Fondator DENT ESTET.
Impact prin implicare socială, educație și responsabilitate față de comunitate
Integrarea sustenabilității în activitatea grupului a reprezentat o prioritate încă de la început. Clinicile DENT ESTET și DENT ESTET 4 KIDS și-au asumat angajamentul de a avea un impact real și pozitiv în societate, prin furnizarea de servicii medicale de calitate, dar și prin acțiuni care vin în sprijinul comunităților defavorizate.
Grație unui parteneriat solid care leagă echipa DENT ESTET și organizația Salvați Copiii România încă din 2006, peste 2.000 de copii din comunități vulnerabile au avut acces la servicii stomatologice premium. În plus, prin participarea periodică la evenimentul caritabil „Festivalul Brazilor de Crăciun”, DENT ESTET a contribuit la strângerea de fonduri pentru crearea de programe educaționale care garantează accesul egal la educație pentru copiii din grupuri vulnerabile.
Investiția în educație și formarea medicilor stomatologi reprezintă un alt element diferențiator pentru grupul fondat de Dr. Oana Taban. Unul dintre proiectele de referință în acest sens este laboratorul DENT ESTET din cadrul Facultății de Medicină Dentară a UMFST Tg. Mureș, inaugurat în 2021, de care beneficiază anual peste 1500 de studenți și cursanți. La invitația rectorului UMFST, prof. dr. Leonard Azamfirei, proiectul a fost realizat de tânăra arhitectă Ada Tache, cu sprijinul celebrului designer american Karim Rashid, valoarea totală a investiției fiind de peste 80.000 de euro.
Previziuni pentru 2024: Digitalizare și consolidare
„Principii solide, precum respectul și empatia față de pacient, investiția în servicii medicale premium șideterminarea în aplicarea strategiei dedezvoltare au stat la baza evoluției diviziei de stomatologie a MedLife în toți acești ani. În perioada următoare, ne vom concentra pe consolidarea sistemului integrat pe care l-am creat, prin investiții în digitalizarea tuturor clinicilor aflate în portofoliu, extinderea activității în zona Moldovei, dar și prin dezvoltarea pe segmentul corporate. Obiectivul nostru comun este îmbunătățirea calității vieții pacienților noștri, astfel că vom continua să investim în consolidarea ecosistemului medical național pe care l-am creat în cei 27 ani de prezență pe piața serviciilor medicale private din România”, a declarat Dorin Preda, director executiv MedLife.
Încă din 2022, cei doi parteneri au dezvoltat o formulă integrată prin care să răspundă cerințelor actuale ale companiilor privind sănătatea orală a angajaților, prin pachete de servicii dentare oferite de DENT ESTET ca parte a pachetelor de beneficii extra-salariale oferite de companii salariaților.
Despre DENT ESTET
Grupul DENT ESTET a fost înființat în anul 1999, iar în prezent este lider de piață în domeniul serviciilor de medicină dentară din România. În cei 24 de ani de existență, a dezvoltat o comunitate de peste 500 de membri implicați, dintre care 185 de medici care își desfășoară activitatea exclusiv în cadrul clinicilor DENT ESTET.
Clinicile DENT ESTET sunt aliniate la standardele internaționale în domeniul stomatologiei, prin acreditările primite de la numeroase instituții mondiale, dintre care menționăm International Team for Implantology, Digital Dentistry Society, Leading Implant Centers, The European Federation of Periodontology, World Federation of Orthodontists, American Academy of Cosmetic Dentistry. Suntem primii care am implementat în România Certificatul de Asumare a Calității, în beneficiul pacienților noștri.
Din anul 2016, DENT ESTET face parte din grupul MedLife, o companie românească cu tradiție, care a ales să investească în alte proiecte românești cu impact asupra comunităților locale.
Despre Sistemul Medical MedLife
Sistemul Medical MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.
Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.
#MedLife #DenESTET #România