Sari la conținut

Statele Unite au impus restricţii pentru deţinătorii de paşapoarte ungare în cadrul Programului Visa Waiver

Statele Unite au impus marţi restricţii pentru deţinătorii de paşapoarte ungare în cadrul Programului Visa Waiver, informează sursa. Măsura fără precedent vine ca răspuns la preocupări legate de securitate, potrivit Washingtonului, și vizează documentele de călătorie emise între 2011 și 2020, notează POLITICO. Ungaria este singura țară din cele 40 care participă la programul Visa Waiver vizată de decizia luată de SUA.

În cadrul Programului Visa Waiver, de scutire a vizei, cetățenii din țările participante pot călători în SUA în scop turistic sau de afaceri pentru o perioadă de până la 90 de zile fără viză, documentele de călătorie fiind înregistrate în Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriei (ESTA).

Într-un comunicat, Ambasada SUA la Budapesta a anunţat că perioada de valabilitate oferită cetăţenilor din Ungaria în cadrul Sistemului electronic de autorizare a călătoriilor (ESTA) va fi redusă, cu efect imediat, de la doi ani la un an şi doar vizitele unice vor fi permise în cadrul sistemului, nu şi cele multiple, astfel, cetățenii ungari având dreptul la o singură intrare pe pâmânt american.

„Măsuri unice” pentru Ungaria

Un înalt oficial guvernamental american a declarat că modificările nu se aplică niciunuia dintre ceilalţi 39 de participanţi la Programul Visa Waiver şi că sunt „unice pentru Ungaria”.

„Există o problemă sistemică, şi anume că sute de mii de paşapoarte au fost emise între 2011 şi 2020 fără a exista cerinţe de verificare a identităţii”, a declarat oficialul american.

Ungaria a acordat cetăţenie unui număr de aproximativ un milion de persoane între 2011 şi 2020, majoritatea etnici maghiari care locuiesc în statele vecine, „fără să existe măsuri de securitate adecvate”, a precizat ambasada americană.

Potrivit Politico, după ce a ajuns la putere în 2010, guvernul lui Orbán a pus în aplicare o schimbare majoră de politică prin care a acordat cetățenie etnicilor maghiari din străinătate, inclusiv în România, Slovacia și Ucraina.

Acordarea cetăţeniei a fost o mişcare politică a premierului Viktor Orban care i-a adus voturi la alegerile ulterioare.

„Există sute de mii de pașapoarte care au fost emise de guvernul Ungariei ca parte a programului de naturalizare simplificată, fără a exista mecanisme stricte de verificare a identității”, a declarat ambasadorul SUA la Budapesta, David Pressman, pentru POLITICO.

Tensiuni între Budapesta și Washintgon

Relaţiile dintre cele două guverne sunt tensionate după ce Budapesta a amânat votul din parlament pentru aderarea Suediei la NATO şi de restricţiile drepturilor LGBTQ impuse de guvernul naţionalist al premierului Viktor Orban.

Întrebat dacă măsura este legată de alte probleme care au provocat fricţiuni între cele două guverne, oficialul american a spus: „Statele Unite sunt foarte atente la alegerile Ungariei”, adăugând, totuşi, că măsura nu trebuie interpretată ca un mesaj având legătură cu alte subiecte sensibile din relaţiile bilaterale.

Oficialul a subliniat că vulnerabilităţile de securitate din Ungaria au fost identificate cu mult înainte de invazia Rusiei în Ucraina.

Partidul lui Orban a boicotat votul în parlament privind aderarea Suediei la NATO

Restricţiile au fost instituite la o zi după ce partidul de guvernământ al lui Orban, Fidesz, a boicotat o sesiune parlamentară convocată de partidele de opoziţie pentru a vota cu privire la candidatura Suediei la NATO. Votul nu a avut loc în cele din urmă.

Suedia şi-a depus anul trecut cererea de aderare la NATO după invazia Rusiei în Ucraina, dar obiecţiile Turciei şi Ungariei au întârziat ratificarea candidaturii.

În 2014, Statele Unite au interzis intrarea în SUA a şase maghiari, ca avertisment pentru guvernul anterior al lui Orban de a promova politici care ameninţau să submineze valorile democratice.

Decizia autorităților americane din 2022

Autoritățile americane au decis la începutul anului 2022 că cetățenii maghiari născuţi în afara graniţelor Ungariei nu mai sunt scutiţi de obligaţia de a obţine o viză, potrivit ediției online a cotidianului maghiar transilvănean “Krónika”, citat de MTI.

Potrivit publicației, autorităţile americane au permis obţinerea unei vize ESTA (Sistemul Electronic de Autorizare a Călătoriei) doar cetăţenilor maghiari născuţi pe teritoriul actual al Ungariei.

Decizia ar fi fost luată deja în luna februarie 2021, însă nu a atras atenţia, întrucât din cauza restricţiilor de călătorie impuse de SUA din cauza epidemiei de coronavirus, cetăţenilor statelor Schengen nu li s-a permis, oricum, intrarea în S.U.A. pentru o perioadă îndelungată.

Serviciul consular al Ministerului de Externe din Ungaria a precizat la momentul respectiv că cetăţenii maghiari născuţi în afara graniţelor actuale ale Ungariei care doresc să călătorească în S.U.A., trebuie să solicite o viză, chiar şi în cazul în care locuiesc în Ungaria de ani sau de decenii întregi.

Maghiarii care locuiesc în România pot face asta numai la misiunea diplomatică americană din Bucureşti; la ambasada din Budapesta sunt primiţi doar cetăţenii maghiari care au domiciliul în Ungaria şi trăiesc acolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!