Coaliția PSD-PNL încă discută pe marginea măsurilor fiscale, un draft în acest sens fiind publicat de HotNews.ro. Unele dintre măsurile de acolo afectează multă lume. Vorbim despre creșteri de taxe, notează sursa.
Iată câteva măsuri care te vor afecta direct, deși majoritatea le vom simți cu toții indirect (orice taxare se va simți într-un fel sau altul în vieții):
1. Se va plăti CASS pentru bonurile de masă
Un avantaj al bonurilor de masă era faptul că sunt scutite de CAS și CASS. Ei bine, acest avantaj ar urma să se reducă. Doar faptul că vor fi scutite numai de CAS le va face neatractive.
Probabil că multe firme vor renunța la acordarea acestora. Partea bună era că din ele se cumpăra mâncare. Evident că există situații în care se achiziționează alcool sau țigări, dar sunt excepții.
Această măsură este ciudată, având în vedere că recent Guvernul a mărit valoarea minimă la 35 de lei.
2. Distrugerea sponsorizărilor: vor fi afectați cei săraci
Dacă se va adopta măsura din draft, ONG-urile nu vor mai primi fondurile necesare de la companiile mari.
Acest lucru a atras atenția și asociația Dăruiește Viață, cea care a construit un spital, deoarece statul nu a fost în stare.
Practic, conform documentului, sumele reprezentând sponsorizări/mecenat/burse private/aparate de marcat electronice fiscale rămase de reportat, potrivit legii, nu se scad din impozitul pe profit datorat după data de 1 ianuarie 2024, respectiv din impozitul pe profit datorat pentru anii ulteriori anului fiscal modificat care începe în anul 2024.
De asemenea, la microîntreprinderi este eliminată de tot posibilitea de sponsorizare.
Cu alte cuvinte, vor fi afectați cei săraci, deoarece ONG-urile încearcă să rezolve lucrurile pe care statul nu poate, atât copii, cât și persoane cu dizabilități, vorbim atât de mese și alimente, cât și de diverse alte servicii, cum ar fi cele de educație sau sociale.
3. Încălzirea se va scumpi
Prin creșterea TVA de la 5% la 9% la lemne de foc și la livrarea de energie termică în sezonul rece înseamnă că vom avea o iarnă mai scumpă.
Populația va trebui să scoată mai mulți bani din buzunar când afară sunt temperaturi sub zero grade.
Această creștere a costurilor se va simți atât la spitale publice, cât și la cele private. Dacă ai de făcut o intervenție la un spital privat, este posibil să crească acel cost.
Conform Drafului Coaliției PSD-PNL prezentat de HotNews.ro, se dorește creșterea impozitului pe dividende, majorarea TVA la anumite produse și servicii, angajații din construcții și agricultură vor plăti CASS (li se elimină excepția). La IT-iști se limitează facilitatea scutirii a impozitului pe venit la 10.000 de lei, taxă nouă la imobilele deținute, CASS la tichete de masă, taxare diferită la IMM-uri etc.