Sari la conținut

Metsola, de Ziua Independenței R. Moldova: „Continuăm să susținem reformele și calea acesteia către aderarea la UE”

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis un mesaj cu ocazia celor 32 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. Oficialul a dat asigurări că Uniunea Europeană va continua să susțină reformele și calea Moldovei către aderarea la UE.

„Europa este Moldova. Moldova este Europa. Pe măsură ce Republica Moldova sărbătorește Ziua Independenței, continuăm să susținem suveranitatea țării, reformele și calea acesteia către aderarea la UE. Oamenii curajoși din Moldova au ales să fie liberi să-și decidă propriul destin”, a menționat Metsola.

Republica Moldova marchează duminică 32 de ani de la adoptarea Declarației de Independență față de Uniunea Sovietică în anul 1991.

Acum 31 de ani, în 27 august 1991, în urma puciului de la Moscova, Republica Moldova şi-a declarat independența „având în vedere trecutul milenar al poporului nostru şi statalitatea sa neîntreruptă în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”, aşa cum se menţionează în Declarația de Independență.

Evenimentul a fost precedat de adoptarea Declarației de suveranitate, în 23 iunie 1990, şi de neparticiparea la referendumul asupra menţinerii URSS, pe data de 17 martie 1991.

Momentul independenței a fost pregătit câțiva ani la rând de Mișcarea de Eliberarea Națională din Moldova de la sfârșitul anilor `80.

România a fost primul stat care recunoscut oficial independența și suveranitatea Republicii Moldova. În 21 decembrie 1991, Republica Moldova semnează actul de constituire a Comunității Statelor Independente, iar în anul 1992, Republica Moldova devine stat-membru al Organizației Națiunilor Unite.

Declaraţia de Independență a fost semnată de 278 deputaţi din 380 de parlamentari aleşi nominal, conform circumscripţiilor. În urma declarării independenței, Republica Moldova a devenit un stat suveran şi independent.

Drumul spre obţinerea independenţei faţă de URSS a fost unul complex, fiind marcat de manifestări civile, iar rezultatul final întârziind din cauza activiştilor proruşi din stânga Nistrului sau adepţilor Partidului Comunist. Deşi a existat o dorinţă enormă de menţinere a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti în componenţa URSS, succesul mişcărilor naţionale de la sfârşitul anilor ’80 ai secolului trecut a fost incontestabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!