Sari la conținut

Blue Supermoon – Ce este „Luna albastră” și când o putem vedea

​Luna se va vedea foarte frumoasă pe cer în seara de miercuri spre joi și peste tot în lume se vorbește despre Super-Luna Albastră (Blue Supermoon). Trebuie spus că Luna nu va căpăta culoarea albastră, iar în articol puteți citi despre tradiții americane, culori, legende și astronomie.

Blue Moon

În fiecare lună a anului apare în general o singură dată faza de Lună plină, dat fiind că vorbim despre un ciclu lunar de 29,5 zile. August este o excepție, fiindcă a fost Lună plină și pe data de 1 august și este și pe 30 august. Asta înseamnă „blue moon”: cea de-a doua lună plină dintr-o lună calendaristică ce are două luni pline.

Aceste Super-Luni apar cam o dată la trei – patru luni, iar super-Luna de acum este a treia din 2023. Aceste „Luni albastre” (Blue Moon) sunt mai rare și apar o dată la zece ani. Ultima a fost în 2018.

Termenul „blue moon” se referea acum opt decenii la a treia Lună Plină dintr-un anotimp în care erau patru Luni pline. Definiția mai nouă de „blue moon” a apărut la 1946, în revista Sky & Telescope.

Super – Luna este atunci când Luna este mai aproape de Pământ și când este și faza de Lună plină. Super-Luna se vede mai mare și mai strălucitoare decât Lunile pline obișnuite, dar este greu să vezi diferența cu ochiul liber.

Multe Luni colorate

Luna este cel mai apropiat corp ceresc de Terra, distanța medie fiind de 384.400 km, cu variații nu foarte mari (între 363.300 km și 405.500 km). Așadar, chiar și când Luna este cel mai aproape, tot foarte departe este, fiindcă distanța este cu 5% mai mică decât media și cu 10% față de momentul când Luna este cel mai departe (apogeu).

Termenul colocvial „supermoon” a fost folosit în 1979 de un astrolog american pe nume Richard Nolle care a prezis, în mod nefondat, că evenimentul va cauza catastrofe (vreme severă și cutremure).

Există în tradiția americană „Strawberry Moon”, „Pink Moon” sau „Flower Moon”, dar Luna nu devine roșie, roz, sau de culoarea unor flori, cum ar sugera denumirile.

Aceste denumiri au apărut pentru prima oară acum mai bine de un secol într-un almanah anual care era extrem de popular în SUA: Farmers’ Almanac care conține și date despre fazele lunii și despre credințe populare legate de Lună.

Strawberry Moon (luna căpșunilor) se numește așa fiindcă apare în perioada în care se culeg căpșunile, iar celelalte, pentru că atunci înfloresc anumite flori în America de Nord. Numele „luna căpșunilor” a fost dat de tribul de amerindieni Algonquin.

„Worm moon” se numește așa fiindcă la final de martie apar primii viermi de pământ care devin hrană pentru păsări.

Trebuie spus și că este imposibil ca Luna să-și schimbe culoarea pentru că Luna este un corp ceresc imens și reflectă lumina Soarelui. Culoarea pe care o vedem pe Lună este dată de cum absoarbe suprafața lumina Soarelui și ce reflectă.

Luna se vede portocalie doar la apus și la răsărit, atunci când se vede la orizont. Când ne uităm înspre orizont vedem Luna printr-un strat foarte gros de aer, care împrăștie lumina Lunii.

Ce spune Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu despre Luna din aceste zile:

Pe 31 august, la ora 04:34, se produce faza de Lună Plină, când Luna se vede toată noaptea pe cer. Cu ochiul liber Luna va părea plină de pe 30 august până la 1 septembrie.

Celor ce doresc să vadă superLuna sau Luna albastră le spunem că aceste fenomene astronomice nu există. Sunt inventate de media. De la Observator nu arătăm Luna Plină, pentru că este foarte strălucitoare.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!