Sari la conținut

Au trecut 26 de ani de la moartea Prințesei Diana. Imagini surprinse după tragicul accident din 1997

Se împlinesc 26 de ani de la moartea Prințesei Diana, în urma unui accident cumplit de mașină, petrecut la Paris. Prințesa Diana, cea supranumită Regina Inimilor, și-a pierdut viața în urma unui accident cumplit, care s-a petrecut pe 31 august 1997, la Paris.

În noaptea tragediei, Prințesa Diana, în vârstă de doar 36 de ani, se afla în mașină alături de partenerul ei, Dodi Al-Fayed, de un bodyguard și de șofer.

La un moment dat, șoferul pierde controlul asupra volanului, iar mașina, care era urmărită de paparazzi, se izbește cu putere de peretele tunelului Alma din Paris.

În urma impactului, singurul supraviețuitor a fost bodyguardul cuplului.

În urma anchetei, s-a constatat că șoferul a condus cu o viteză foarte mare, aflându-se, de asemenea, în stare de ebrietate. Totodată, s-a mai vorbit și despre faptul că șoferul nu s-a putut concentra la drum, din cauza paparazzilor care urmăreau mașina.

Timpul a trecut, însă medicul care i-a acordat primul ajutor Prințesei Diana îşi amintește totul ca și cum a fost ieri.

„A fost un şoc imens când mi-am dat seama că ea este prințesa Diana şi că a murit. Și imediat după aceea, m-am întrebat: “Am făcut tot ce am putut pentru a o salva? Mi-am făcut bine treaba?” Și da, pot spune că nu aș fi putut face mai mult”, a mărturisit medicul Frederic Mailliez.

Urmărită peste tot de fotografi şi echipe de televiziune, Diana a devenit rapid cel mai popular membru al monarhiei britanice, însă popularitatea Casei Regale a scăzut dramatic după dispariția celei supranumite “Regina Inimilor”.

„Era o ființă umană excepțională și talentată. În vremuri bune și rele, ea nu și-a pierdut niciodată capacitatea de a zâmbi și de a râde, nici de a inspira pe alții cu căldura și bunătatea ei. Am admirat-o și am respectat-o pentru energia și angajamentul ei față de ceilalți și mai ales pentru devotamentul față de cei doi băieți ai săi”, a fost declarația Elisabetei a II-a, Regina Marii Britanii, după tragedie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!