Toate drumurile duc la Marea Neagră în august. Săptămâna trecută vorbeam de drumul miracolelor, prin Dervent și Peștera sfântului Andrei. Pe la Păcuiul lui Soare. Acum haideți cu mine într-o căutare a peștelui cel mare, cum îi zic eu. Din București de pleci e plin de lacuri, lăculețe, e plin de bălți, băltuțe. E căutarea Marii Capturi, a peștișorului de aur. Toate culminează la Vadu Oii, cotitura fără seamăn, unde localnicii fac pantomimă caraghioasă, să-ți arate captura. Mamă, ce spectacol e la Vadu Oii! Și, de ai timp, și ai, că nu-ți ia foc plaja, caută Flociul. Apoi, scapă din pușcăria ocolurilor, bălților și scapă în Marea Neagră, intră triumfător pe la Mamaia. Uite cum sună drumul spre mare: Afumați, Amara, Slobozia/ Vaideei, Vadu Oii, Târgul cu Floci.
Scandalurile proaspete nu le uita. Adică, e vară, ne-au stricat vara Pandele din Voluntari și doctorii din Urziceni. În orașul Voluntarilor scuipă cu năduf. E locul dihaniei Pandele-Firea. Adică, să nu dai tu o ciorbă de cinci lei unor bătrâni, bre? Să ții în descompunere pe tac-tu, pe mă-ta? Cât de neomenos să fii? Și la Urziceni înjură. O țigancă gravidă a născut ca-n evul mediu, pe trotuar, ținută în fața spitalului. Păi, să nu-njuri, să nu stupești de asemenea întâmplări? Puțin, nu o lua acum prea în serios. Scuipă, înjură cât să alungi răul. Nu blestema. E vară, nu face nimic cu păcat. Fă toate cât să-ncepi liber călătoria ta spre mare, liber de rahaturile vremii. Cât să mergi înainte Spre Slobozenie.
De aici, de la Afumați pe stânga, pe dreapta încep mici lacuri
Lăculețe, luciul lor dă diamant de pământ, pe degetele pământului. Și-mi place asta. Mă gândesc pe drumul ăsta până-n Slobozenia de Slobozia la aceste mici oaze, ca-n deșert, de bunătate a pământului. Dă-i călătorului un pește, scoate-i lui în cale, Doamne, să nu moară de foame. Pune-i în cale o oază de speranță.
Eu m-am pierdut la Orezu Ialomița
Nu știu cum, am intrat prin Orezu, am intrat într-un labirint. Eram dus cu capul. Mă bătuse soarele. N-aveam ce face. N-aveam nicio grabă. Mi-era lene să iau vreo decizie. Am intrat iar în Orezu și am ieșit cu greu, după vreo juma de oră. Cred că am avut o cădere în sinea mea, dar fără gânduri. O prosteală. Mă justific că am înotat în alb de orez, deși aici porumb și grâu iaște și uite și o mamaia Vasilică din satul Orezu, care are peste suta de ani:
Amara, la bălăceală
Aici sunt pe urmele lui Mirel Bănică, primul meu maestru în redescoperirea locurilor mici dintr-o Românie mitutică, cât coada de pisică:
Aici a avut Mirel celebra lui tragere cu urechea. Unde un om venit la terapie pentru oase primise vestea găinilor moarte de acasă. Ce să facă? Să le lase moarte și să-și facă picioarele vii? Să meargă acasă și să uite de gheruțele lui bolnăvioare?Ia mai Citește tu aici despre cartea lui Mirel Bănică
La Amara iau o pepenoaie de pe marginea drumului, o sparg de-o piatră ș-o mănânc cu păine de la brutărie. Apa e pentru hidratare, aroma este pentru ovare. Merg mai departe cu ochii și văd amărășteni la Amara, ce vin să se vindece. Și mă omoară direct atâta speranță, atâta plutire în înghesuiala lacului spre vindecare. Mii milioane de deșdegețele care vor vindecare într-un ciob de gaură în pământ.
Minunata pantomimă de la Giurgeni Vadu Oii
Ce-a fost greu aici e delicios. Dacă pe bălțile de până acum n-am văzut coadă de pește, acum nici atât. Localnicii însă îmi arată peștele. Cu degetele cu antebrațul. E o pantomimă caraghioasă. Din mâini, coate, dosul palmelor ți se arată cât de mare e peștele ce-l vei lua de vei opri mașina. Vadu Oii, Borcea. Uite Dunărea colea! Pe marginea ei oamenii desenează iluzorii capturi din Dunăre. Două mâini în aer este codul pentru uite așa de mare e peștele. Balans de pălmi și coate este codul pentru uite așa de viu este. În mașini, în găleți sunt peștii, martorii acestei vânzări dinamită. Așa pantomimă n-a văzut Mulin Rujul, nici Niu Iorkul.