Uniunea Europeană a anunțat, vineri, că suspendă distribuția a patru publicații rusești pe teritoriul comunitar, în pofida unui avertisment de la Moscova legat de faptul că o asemenea decizie va atrage represalii prompte, informează Reuters.
Interdicția se aplică site-ului Voice of Europe, agenției de presă RIA Novosti și publicațiilor Izvestia și Rossiyskaya Gazeta, pe motiv că „au fost esențiale în a pune într-o lumină favorabilă și a susține războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, se spune într-un comunicat al Consiliului European.
Măsura face parte dintr-un al 14-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei de la începutul invaziei sale în Ucraina. Blocul comunitar impusese anterior sancțiuni împotriva publicațiilor de stat Russia Today și Sputnik.
UE și-a anunțat intențiile la începutul acestei săptămâni, provocând un avertisment din partea purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova: „Vom răspunde fulgerător și foarte dureros pentru occidentali.” Deocamdată, nu se știe în ce ar putea consta riposta Moscovei.
Într-un interviu pentru Izvestia, șeful departamentului internațional al Uniunii Ruse a Jurnaliștilor a etichetat interzicerea de către UE drept „ilegală” și a spus că această chestiune ar fi trebuit decisă într-un tribunal. Timur Șafir a declarat că interdicția ar împiedica vorbitorii de rusă care trăiesc în Europa aflată cândva sub control sovietic să acceseze ceea ce el a numit „informațiile alternative” privind evenimentele din lume.