Cei care au fost “loviți” de ANAF începând din 2019 când Fiscul a profitat de o neclaritate din lege au primit amnistie. Klaus Ionannis a semnat legea trimisă de Parlament și urmează să fie publicată în Monitorul oficial, transmite sursa.
Fiscul a profitat de o neclaritate din lege, în 2019, pentru a demara o campanie tematică de controale privind tratamentul fiscal din punct de vedere al impozitului pe venit și contribuțiilor sociale pentru tichetele cadou achiziționate de companii.
HotNews.ro a scris despre acest subiect. Nu se știa cine trebuie să plătească contribuțiile: compania care a dat sau compania ai cărei angajați au primit tichetele?
În cadrul unei conferințe organizată în 2020 de PwC România, la eveniment au participat șefa ANAF de la acea vreme, Mirela Călugăreanu, care s-a lăudat cu ce a descoperit și ce sancțiuni a dat, și Doru Dudaș, director general în cadrul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), care considera că ar fi trebuit ca, în acel caz, Fiscul să întrebe specialiștii care au făcut legea, înainte de a demara controalele.
Practic, Ministerul Finanțelor recunoștea, la acea vreme, că ANAF a greșit în interpretarea legislației.
Ce spune Legea amnistiei pe tichetele cadou promulgată de Iohannis
Conform legii, se anulează diferenţele de obligaţii fiscale principale, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reîncadrării din categoria veniturilor din alte surse în categoria veniturilor din salarii şi asimilate salariilor, a veniturilor din tichete cadou obţinute de către persoanele fizice de la alte persoane decât angajatorii, pentru perioadele fiscale de la intrarea în vigoare a Legii (nr. 193/2006) și respectiv a Legii nr. 165/2018, și până la 31 decembrie 2020 inclusiv, şi neachitate până la data intrării în vigoare a legii.
Anularea se aplică inclusiv în situaţia în care tichetele cadou au fost acordate de către plătitorul de venit către angajatorul persoanelor fizice pentru a le distribui angajaţilor acestora în numele plătitorului de venit.
Organul fiscal nu reîncadrează în venituri din salarii şi asimilate salariilor veniturile din tichete cadou obţinute de către persoanele fizice de la alte persoane decât angajatorii acestora şi încadrate
în categoria veniturilor din alte surse şi nu emite o decizie de impunere în legătură cu o astfel de reîncadrare, pentru perioada anterioară datei de 31 decembrie 2020 inclusiv.
Diferenţele de obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reîncadrării sumelor, stinse prin plată, compensare, executare silită sau dare în plată aferente perioadelor fiscale de până la 31 decembrie 2020 inclusiv, se restituie contribuabililor. Restituirea se face la cererea contribuabililor.
Procedura de aplicare, precum şi modalităţile de restituire a sumelor prevăzute se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care se emite în termen de 30 de zile.