Este un lucru bine cunoscut și adânc împământenit în memoria multora dintre noi faptul că atacul Germaniei asupra sovieticilor, din vara anului 1941, este numit de aceștia din urmă „Marele Război pentru Apărarea Patriei”.
Acesta a fost narativul oficial al Kremlinului atunci, și a continuat să fie timp de zeci de ani, până la căderea U.R.S.S. Chiar și după aceea este ceea ce se predă copiilor în școli în Rusia.
La finele celui de-al doilea război mondial, sovieticii au stat la masa învingătorilor și au împărțit harta Europei. Dar au fost oare rușii niște simple victime inocente ale tavalugului nazist? Au dus ei exclusiv un război defensiv are avea ca unic scop apărarea teritoriului național?
Bineînțeles că lucrurile nu au stat așa, însă în 1945 nimeni nu mai era dispus să afirme contrariul, iar după lăsarea Cortinei de Fier asta a devenit o istorie interzisă.
Recentul interviu acordat de Putin lui Tucker Carlson a redeschis aceste răni vechi, în condițiile în care Putin a afirmat că Polonia ar fi de vină pentru începerea celui de-al doilea război mondial, provocând atacul german prin neacceptarea condițiilor absurde ale lui Hitler.
Ceea ce a trecut sub tăcere Putin este faptul că la două săptămâni după ce Germania a atacat Polonia din vest, U.R.S.S.-ul a făcut-o, în mod las, din răsărit, înlesnind în mare măsură rapidă victorie germană.
Nu a fost singurul act de agresiune neprovocata al sovieticilor, aceștia atacând și Finlanda, în iarnă 1939. Pentru a înțelege exact ce anume s-a întâmplat, vom analiza cele două evenimente, care trebuie puse, bineînțeles, în contextul momentului.
Atacul Germaniei asupra Poloniei și începutul celui de-al doilea război mondial în Europa
În zorii zilei de 1 septembrie 1939 trupele germane trec granița cu Polonia, ingnorand că aceasta avea garanții teritoriale din partea Franței și Marii Britanii. Forțele poloneze aveau de apărat o linie mult prea întinsă, astfel încât au fost nevoite să se retragă. Două zile mai târziu, anglo-francezii declară război Germaniei, marcând practic începutul celui de-al doilea război mondial în Europa.
Pretextul atacului a fost așa-numitul incident Gleiwitz, practic o înscenare germană, un presupus atac polonez asupra stației radio germane Sender Gleiwitz, aflată în Silezia. În realitate nu au existat forțe poloneze implicate, o unitate SS atacând postul de radio, acționând sub steag fals.
În ciuda percepției generale, armata poloneză nu era una incapabilă de a se apăra, deși avea o organizare desuetă și un echipament învechit. Totuși, faptul că au fost atacați din trei părți, vest, nord și sud, a dus la imposibilitatea de a menține linia frontului.
Ajutorul României pentru Polonia
Alături de germani, în Polonia au intrat și trupele Slovaciei, stat marionetă creat de germani anterior. Strategia poloneză se baza și pe faptul că în sudul extrem se învecinau cu România, țară cu care aveau o veche alianța, încă din 1921.
Totuși, Polonia nu a apelat niciodată la activarea acestei înțelegeri de ajutor reciproc, considerând că e mai important să păstreze, prin teritoriul românesc, acces la Marea Neagră, loc pe unde ar fi sosit presupusele ajutoare anglo-franceze.
Pe 17 septembrie, deci două săptămâni mai târziu, Armata Roșie invadează estul Poloniei. Conform Pactului Molotov-Ribbentrop, semnat între cele două țări pe 23 august 1939, sovieticii doreau să-și asigure părțile răsăritene poloneze, faptcare era trecut într-un act adițional secret.
Atacul sovietic a venit pe neașteptate, iar forțele poloneze, aflate deja în retragere în vest, nu au putut să-i facă față.