Rusia a lansat în zorii zilei un val de atacuri cu drone și rachete asupra mai multor orașe din Ucraina, provocând cel puțin doi morți în apropierea orașului Kupiansk, în regiunea Harkov. Potrivit autorităților ucrainene, zonele din nord-estul țării au fost vizate intens, iar în Harkov s-au înregistrat 17 explozii într-un atac cu drone ce a durat aproximativ 20 de minute, rănind cel puțin trei persoane.
În sud-est, orașul Kirovi Rog a fost și el lovit, fiind afectată grav infrastructura: mai multe cartiere au rămas fără curent electric și apă potabilă. Autoritățile locale au confirmat pagube semnificative și un număr nespecificat de răniți în urma atacurilor aeriene. Rusia continuă astfel ofensiva asupra unor regiuni strategice, intensificând presiunea militară pe fondul unui conflict prelungit.
Imagine: ilustrație, sursa: (https://hotnews.ro/rusia-atac-ucraina-razboi-harkov-kupiansk-kiev-2024831)