Austria mai stârnește o controversă ● De ce sunt radioactivi mistreții Germaniei ● Un nou film „Murder, She Wrote” este în lucru ● Ultimul film de George Romero și-a găsit în sfârșit regizorul ● Tim Burton se declară oripiliat de A.I. ● „The Sims 5” va putea fi descărcat gratuit
Austria mai stârnește o controversă
Nu, nu e una legată de blocarea intrării țării noastre în spațiul Schengen, nici de legăturile politicienilor de la Viena cu Rusia sau importurile de gaz rusesc ale Austriei, ci una atât de ciudată încât a atras atenția presei de pe mapamond, nu doar din colțișorul nostru de Europă și zona ceva mai largă a Uniunii Europene. Revista Smithsonian, printre alții, ne explică despre ce e vorba:
Guvernul austriac a oferit recent unui grup select de „norocoși” bilete gratuite și fără limită (timp de un an) pentru transportul public dacă își fac un tatuaj cu „Klimaticket”, un permis de călătorie care altfel ar costa 1.000 de euro. Klimaticket („Bilet pentru climă”) a fost lansat cu doi ani în urmă ca parte a eforturilor Austriei de a combate schimbările climatice prin folosirea mijloacelor de transport în comun.
După cum relatează și Euronews sau Insider, programul a fost pe larg criticat de presa și opinia publică austriacă după ce oferta cu gratuitatea contra tatuajului a fost promovată vara aceasta la două festivaluri de muzică din țară, chiar dacă pentru un număr mic de participanți. Leonore Gewessler, ministrul austriac pentru climă, a pus benzină pe foc, făcându-și un tatuaj temporar cu Klimaticket.
Mulți s-au gândit însă că promovarea inițiativei la festivaluri i-ar putea face pe unii tineri să își facă tatuaje permanente pe care să le regrete ulterior. Nu a ajutat nici faptul că, deși oferta cu gratuitatea pe transportul public a fost limitată la câțiva oameni, toți doritorii puteau să își facă gratuit tatuaje cu diverse modele legate de Klimaticket la standuri specializate de la festivaluri.
Evident, nu au fost puțini cei care au remarcat că nu e probabil cea mai bună idee să oferi tatuaje gratuite la evenimente în cadrul cărora se consumă cantități copioase de alcool. Ministrul Gewessler a contracarat însă acest argument, subliniind că oferta s-a adresat doar persoanelor care au împlinit 18 ani și pe timpul zilei, nu și noaptea. Normal că ar zice asta, că e de la Partidul Verde.
De ce sunt radioactivi mistreții Germaniei
Trecând la o țară învecinată și de la revista Smithsonian la Science, aceasta ne-a amintit într-un articol publicat recent de mistreții din pădurile aflate în sudul Germaniei, care sunt contaminați cu niveluri ridicate de cesiu radioactiv. În anumite zone de aici testarea pentru radioactivitate mistreților a stabilit că aceștia nu sunt adecvați pentru consumul uman.
Cercetătorii au crezut anterior că sursa primară a contaminării o reprezintă dezastrul din 1986 de la Centrala Nucleară Cernobîl, care a eliberat în atmosferă materiale radioactive ce s-au răspândit deasupra a 40% din Europa, precum și zone din Asia, Africa și America de Nord. Noutatea o reprezintă un studiu publicat la finele lunii trecute în revista Environmental Science and Technology.
Acesta a concluzionat că reziduurile radioactive rămase în urma testării bombelor nucleare cu decenii înainte de Cernobîl încă au un rol semnificativ în nivelurile de cesiu radioactiv din mistreți. „Faptul că radiațiile de la acele teste nucleare încă sunt prezente, chiar și când sunt comparate cu Cernobîl, este demn de luat în seamă”, afirmă cercetătorul Michael Fiederle de la Universitatea Freiburg.
„Am fost uimit când mi-am dat seama cât de relevantă încă este această contaminare radioactivă în general”, spune și radiochimistul Georg Steinhauser de la Universitatea Tehnologică din Viena și unul dintre autorii studiului. El a explicat pentru The Washington Post că situația s-ar putea datora în parte faptului că mistreții consumă un gen de trufe (Elaphomyces) care este ignorat de alte animale.
Aceste ciuperci absorb cesiul din sol, ceea ce le face mai radioactive decât alte surse de hrană ale animalelor, ceea ce explică de ce mistreții sunt mai afectați decât alte specii. Nivelul lor de radioactivitate chiar crește în timpul iernii, când ei mănâncă trufele. Studiul făcut în Bavaria a descoperit că în 88% din mostrele prelevate între 2019 și 2021 au un nivel de radioactivitate peste limitele legale.
Pe baza analizării izotopilor de cesiu din mostre, cercetătorii au putut stabili că între 10 și 65% din materialul radioactiv detectat a provenit de la testele nucleare, nu Cernobîl.