Ministerul Educației vrea să modifice legile educației cu nici 10 zile înainte d...
Ministerul Educației (ME) a pus în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de Urgență (OUG) prin care legile educației, care […]
Ministerul Educației (ME) a pus în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de Urgență (OUG) prin care legile educației, care […]
Fostul ministru al Internelor Lucian Bode a declarat, marți, că în proiectul cu finanţare europeană prin care Ministerul de Interne
Preşedintele comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, a anunțat, miercuri, într-o postare pe Facebook, că „după negocieri extrem de dure”
Publicații precum New York Times, CNN, Chicago Tribune și ABC (Australia) au interzis web crawler-ele de la OpenAI, nedorind ca
După decizia din Coaliție privind asumarea răspunderii în fața Parlamentului pe măsurile fiscale, o parte dintre vicepreședinții PNL recunosc că
Moartea şefului grupării paramilitare ruse Evgheni Prigojin a fost confirmată în urma unor analize genetice a cadavrelor găsite după prăbuşirea
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis un mesaj cu ocazia celor 32 de ani de la proclamarea Independenței Republicii
Patriarhia Română anunţă că se solidarizează cu victimele tragediei de la Crevedia, urmând să acorde un sprijin financiar de 3.000
România a solicitat Comisiei Europene prelungirea restricţiilor pentru importurile de cereale din Ucraina până la sfârşitul acestui an, introducerea de
Premierul României Marcel Ciolacu spune că seria de explozii de la Crevedia ar trebui comparată cu explozia devastatoare de la
ANM a anunțat că, duminică, 20 de județe sunt sub cod portocaliu de caniculă, iar numărul acestora va crește luni
Şeful executivului landului german Bavaria, Markus Söder, i-a cerut sâmbătă adjunctului său, Hubert Aiwanger, să răspundă în cel mai scurt