Sari la conținut

Beijingul e „foarte îngrijorat” de ancheta UE privind subvențiile chinezești pentru eoliene

China s-a declarat miercuri „foarte îngrijorată” de ceea ce a numit „măsurile discriminatorii” ale Uniunii Europene împotriva firmelor sale, după ce Bruxelles-ul a semnalat că va investiga subvențiile primite de furnizorii chinezi de turbine eoliene destinate parcurilor din România, Spania, Grecia, Franța și Bulgaria, scrie sursa.

„Lumea exterioară este îngrijorată de tendința crescândă de protecționism din UE”, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt al Ministerului de Externe, Mao Ning.

„China este foarte îngrijorată de măsurile discriminatorii luate de Uniunea Europeană împotriva companiilor și chiar a industriilor chineze”, a mai spus Mao, adăugând că blocul ar trebui să respecte regulile Organizației Mondiale a Comerțului și principiile de piață.

Investigația, reprezintă cea mai recentă mișcare în cadrul unei campanii demarate de UE și Statele Unite pentru a-și proteja firmele de ceea ce consideră a fi o concurență neloială din partea importurilor de tehnologii „verzi” subvenționate de stat din China.

Comisia Europeană va analiza condițiile de dezvoltare a parcurilor eoliene din Spania, Grecia, Franța, România și Bulgaria, a declarat comisara europeană pentru Concurență, Margrethe Vestager.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!