Premierul Ilie Bolojan a declarat, la Antena 3, că al doilea pachet de măsuri economice va forța administrațiile publice să își schimbe abordarea, subliniind că „România nu se schimbă doar din București, ci din fiecare localitate”.
Șeful Guvernului a avertizat că, din cauza deficitului bugetar, statul nu mai are resurse pentru a direcționa sume mari către autoritățile locale. În opinia sa, serviciile publice pot fi oferite cu costuri mai mici, dacă este încurajată performanța și redus personalul supradimensionat.
Bolojan a precizat că finanțarea din buget ar trebui să fie corelată cu gradul de colectare a taxelor locale. În acest context, premierul a confirmat că, din 1 ianuarie anul viitor, este „foarte probabil” să crească impozitele pe proprietățile persoanelor fizice, pentru a reflecta mai bine valoarea reală de piață.
Imagine:Ilie Bolojan, sursa (https://hotnews.ro/ilie-bolojan-despre-pachetul-2-statul-nu-mai-are-capacitatea-financiara-sa-distribuie-atatia-bani-catre-autoritatile-locale-e-foarte-probabil-sa-creasca-impozite-2042103)