Bugetul pe 2023 a fost scris greșit, a văzut toată lumea, iar Guvernul a încercat să mascheze asta prin lipsa unei rectificări. Cel pe 2024 pare să aibă aceeași problemă. Dacă în 2023 au fost băgate venituri ipotetice din prețurile la energie, în 2024 s-a băgat digitalizarea, precum e-Factura, care să aducă mulți bani la buget. Mai exact: 19 miliarde lei.
Problema este că acele date nu pot fi analizate, deoarece nu există încă tehnologia de analiză a datelor, ca și în cazul SAF-T (contribuabilii mijlocii încă nu trimit, iar unii dintre cei mari nu se descurcă) ori casele de marcat care sunt conectate la servele ANAF. Sunt multe date transmise de contribuabili, dar nu pot fi folosite din acest motiv. Rezolvarea va veni abia în 2026, când va fi gata programul APIC. Până atunci, ajung într-un punct mort.
Așadar, acea sumă este inventată, ea fiind imposibil de bifat din motivul menționat: nu există tehnologia de analiză a datelor, deci nu poate fi fructificat potențialul.
Deci, banii din digitalizarea ANAF nu vor exista în 2024.
Invitații de la TaxEu Forum și-au amintit, în cadrul evenimentului, că de unde autoritățile spuneau că nu o să crească nimic în 2024, nu doar că au crescut anumit cote în zona de TVA de la 5% la 9%, de la 9 la 19%, dar s-au și introdus impozite noi.
La început de an (2023), tot prin februarie, se discuta despre faptul că este început de an și promisiunile erau că toate schimbările din OG 16/2022 și legea de aprobare a acesteia au intrat în vigoare.
Părea că este o perioadă de acalmie, de liniște. Guvernul promitea că nu mai schimbă nimic până prin mai, toate declarațiile erau legate de faptul că în 2023 nu se schimbă nimic, că urmează alegeri în 2024 și totul e bine. S-a schimbat Guvernul, a venit altul și au început discuțiile. Până în acel moment discuțiile erau că lipsesc banii.
Cel mai mare pericol, să ne trezim în criză bugetară ca în 2023
„Cel mai mare pericol pentru noi este că deja s-a băgat în buget creșterea colectării și ghici ce? O să ne explodeze cum ne-a explodat anul trecut criza bugetară care a fost generată de ce? De niște supraestimări, că n-am avut nicio molimă, nu a fost război în România, nu s-a întâmplat nimic”, a declarat avocatul Gabriel Biriș în cadrul TaxEU Forum.
Potrivit acestuia, noi ne-am trezit în criză.
„De ce am avut criză? Că au făcut prost bugetul. Acum (autoritățile spun că) „e-Factura va face și va reduce”. Nu va reduce nimic. Gap-ul nostru (de TVA n.r.) nu va scădea sub 30% anul ăsta”, a spus el.
2024 va fi continuarea serialului de anul trecut: gaura neagră din finanțele României
Anul trecut am văzut același film, dar într-o variantă mai dură decât primul: o continuare, ca un serial, a declarat Dan Schwartz, managing partner RSM România.
„Anul trecut, tot anul, am fost anunțați cu surle și trâmbițe că în 2023 și 2024 nu va crește impozitarea în niciun fel: vom păstra același nivel de impozitare în România cum îl aveam la nivelul anului 2023. Uitați-vă ce se întâmplă în jur. Uitați-vă ce înseamnă noua legislație. Poți să mai iei astfel de declarații în seamă?”, a spus el.
Potrivit acestuia, e clar că sunt declarații pur politicianiste, făcute în scopuri pur electorale și nu au nicio legătură cu realitatea: ne putem aștepta și anul acesta la aceleași probleme pe care le-am avut anul trecut.
„Proasta bugetare sau bugetarea făcută intenționat în felul acesta pentru a justifica creșteri de cheltuieli guvernamentale, pentru că și lucrul acesta este posibil, ne va aduce din nou în situația probabilă într-o așa-zise găuri negre în finanțele României”, apreciază Schwartz.
Se vor abține de la creșteri de taxe în acest an, probabil se va împrumuta mai mult. Dar din 2025… vom măsurile dureroase pentru toată lumea. Avocatul Gabriel Biriș a spus: „Au ardelenii o vorbă: N-a fost niciodată să nu fie cumva. Apropo de care mai rezistă până la anu, să nu uităm asta. Important este să nu ne îmbolnăvim, să nu ne crape inima, să nu ne crape capul, că prostii au fost, sunt și vor mai fi, din păcate, mulți ani de zile de acum încolo”.
Ce taxe sunt așteptate în 2025
1. Creșterea impozitelor pe propritate este o certitudine. Ea chiar se află în Monitorul oficial cu termen de implementare începând cu 1 ianuarie 2025. Asta va lovi multă lume pentru că România este țara proprietarilor.
2. Creșterea impozitului pe dividende la 10% (de la 8% în prezent).
3. Renunțarea la facilitățile care au rămas în privința impozitului pe venit în IT, cercetare, construcții, agricultură și industria alimentară
4. Introducerea impozitării progresive sau o variantă diferită: o cotă duală
sau
5. Majorarea impozitului pe venit, fiind la pachet cu o altă măsură în privința contribuțiilor
6. Majorarea cotei standard de TVA cu câteva puncte procentuale, așa cum s-a întâmplat în 2010
7. Scăderea pragului pe microîntreprinderi spre 100.000 de euro (mai ales că Guvernul nu a reușit să păcălească Comisia Europeană prin modificările făcute, deși în PNRR scrie negru pe alb că va fi scăzut pragul).
Se vorbește mereu despre creșterea taxelor peste că asta face Guvernul de obicei. În zona de reduceri de cheltuieli bugetare nu face pași concreți. Doar simulează măsuri.