Sari la conținut

Care a fost reacția ONU după ce documentele scurse au dezvăluit că secretarul său general a fost spionat de SUA

Organizaţia Naţiunilor Unite a exprimat oficial „îngrijorarea” sa Statelor Unite după informaţii apărute în presă despre „supravegherea” comunicaţiilor secretarului său general Antonio Guterres, a afirmat marţi purtătorul său de cuvânt, deplângând „acţiunile în contradicţie cu obligaţiile” americane, relatează sursa.

„ONU a exprimat oficial ţării gazdă îngrijorarea sa cu privire la recente informaţii potrivit cărora comunicaţiile secretarului general şi ale altor înalţi responsabili ai Naţiunilor Unite au făcut obiectul supravegherii şi ingerinţei guvernului SUA”, a declarat Stéphane Dujarric.

„ONU a indicat clar că astfel de acţiuni sunt incompatibile cu obligaţiile Statelor Unite în temeiul Cartei ONU şi Convenţiei privind privilegiile şi imunităţile Naţiunilor Unite”, a adăugat el.

Potrivit jurnalului Washington Post, citând documente confidenţiale ale Pentagonului, Statele Unite au ascultat conversaţiile lui Antonio Guterres cu alţi responsabili ai ONU, în special legate de Ucraina.

Un tânăr militar a fost inculpat vineri de justiţia federală din Statele Unite, suspectat că ar fi la originea scurgerii unei serii de documente confidenţiale americane, mai ales despre războiul din Ucraina, situaţie stânjenitoare pentru Washington.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!