„Am plătit 10 euro unui traficant de persoane ca să pot urca din cală pe punte. Am vrut să iau o gură de aer și așa am scăpat”, este mărturia șocantă făcută pentru ziarul italian La Repubblica de un tânăr african care a fost salvat din naufragiul bărcii de pescuit care s-a scufundat lângă Pylos. A scăpat pentru că a plătit 10 euro în plus, scrie publicația grecească naftemporiki.gr, potrivit sursei. Nu aceeași soartă au avut ceilalți 400-500 de oameni care s-au scufundat odată cu barca plină de migranți. În căutarea unei vieți mai bune în Europa, le-ar fi plătit traficanților între 6.000 și 9.000 de euro fiecare pentru a traversa Mediterana.
Se întreabă cineva cât câștigă traficanții de persoane pentru fiecare călătorie organizată, pentru fiecare barcă în stare precară, dar plină de oameni disperați, care își iau rămas bun într-o noapte de la țărmul african cu speranța de a ajunge în Europa?
Surse UNHCR au declarat pentru Naftemporiki că sumele variază semnificativ, în funcție de rute, de dimensiunea navei și de costul șpăgii pentru angajații de la paza de coastă nord-africană. În orașul Zuwara din vestul Libiei, situat la doar 60 de kilometri de Tunisia, s-a dovedit că unul dintre cei mai mari traficanți din zonă era un polițist libian.
În vestul Libiei, de exemplu, care este controlat de guvernul libian recunoscut de ONU, traficanții colectează între 800 și 1.500 de euro per pasager. Cheltuielile lor? O barcă amărâtă, care va face doar o călătorie dus, și mita pentru așa-zisa pază de coastă libiană. Un cost care nu depășește niciodată 5.000 de euro. Toate celelalte sume înseamnă profit.
Pentru 100 de refugiați care se urcă într-o barcă, veniturile traficanților de persoane sunt între 80.000 și 150.000 de euro. În unele bărci de lemn sunt îmbarcați chiar și 200 de oameni, ceea ce înseamnă că traficanții câștigă între 200.000 și 300.000 de euro.
Estul Libiei este mai „profitabil”
Pe noua rută pentru traficul de persoane care s-a deschis în estul Libiei sunt folosite bărci de dimensiuni mai mari, pe care sunt înghesuite chiar și 600 de suflete.
O astfel de călătorie aduce peste o jumătate de milion de euro în buzunarele traficanților. Uneori chiar mult mai mult: puținii supraviețuitori ai tragicului naufragiu de la Pylos au mărturisit că au plecat de la Tobruk și au plătit între 6.000 și 9.000 de euro de persoană. Când vorbim de 750 de oameni la bord, înseamnă un profit de minimum 3 milioane de euro.
În Libia, traficanții mituiesc paza de coastă din portul de plecare, barca navighează liniştită pe timpul nopții, iar avioanele Frontex o observă abia a doua zi dimineaţă în apele internaţionale. Se relatează că așa-numita gardă de coastă libiană trimite aproape întotdeauna o altă ambarcațiune de patrulare decât cea pentru care s-a dat mită.
Și Tunisia joacă un rol în traficul de migranți. În trecut, Tunisul restricționa plecările migranților care nu erau tunisieni, bărcile nu erau încărcate excesiv și, în mare parte, transportau migranți tunisieni. În 2022, tendința s-a inversat: din cei 32.000 de migranți sosiți în Italia, doar 18.000 erau tunisieni. La începutul lui 2023, Tunisia și-a deschis „piața” pentru toți migranții. Persecuția din motive rasiale a străinilor și regimul autoritar al președintelui tunisian Kais Saied au determinat mii de oameni să încerce să părăsească această țară. Într-un weekend din martie 2023, paza de coastă tunisiană a arestat 2.034 de persoane de pe 30 de nave diferite: 2.025 erau migranți din Africa subsahariană și doar 9 tunisieni. „Prețurile” au scăzut și în Tunisia: de la 3.000 sau 5.000 de euro în urmă cu trei ani la puțin peste 1.000 de euro de persoană în ultimul timp.
Înțelegeri cu traficanții
Motivul pentru această inversare a tendinței nu se cunoaște deocamdată, dar experiența Libiei ne arată că procesul de îmbarcare ilegală nu poate fi realizat fără o înțelegere cu forțele locale de poliție. Punctele de plecare sunt mereu aceleași, iar o adunare de sute de oameni pe o plajă nu poate trece niciodată neobservată. „Angajații de la paza de coastă africană sunt esențiali pentru această afacere, fără ei nu putem pleca”, confirmă toți martorii.
Arareori se întreabă cineva serios cine sunt oamenii din spatele „afacerii”. Zeci de migranți africani, subnutriți și desculți, au fost arestați ca „traficanți de migranți” la debarcarea în Italia. Un element de probă împotriva lor: erau cei care țineau cârma. În naufragiul de la Pylos, căpitanul bărcii de pescuit fugise într-o barcă gonflabilă cu nouă ore înainte de scufundarea bărcii.
Între timp, adevărații traficanți stau acasă, în vilele lor pentru a se bucura de banii câștigați și pentru a planifica următoarea călătorie. O anchetă coordonată de Direcția Regională Antimafia, din Catanzaro, Italia, în colaborare cu Europol și Interpol, a condus la arestarea a 29 de persoane de diferite naționalități, acuzate de „asociere transnațională cu scopul facilitării migrației ilegale și legalizării banilor rezultați din activitatea ilegală”.
Baze în toată regiunea
Ancheta a arătat că rețeaua de traficanți de persoane avea baze operaționale în Orientul Mijlociu, Balcani și estul Mediteranei, precum și sprijin logistic în Italia pentru a primi migranți care erau apoi transportați pe uscat în alte țări europene.
Pentru a atrage alți migranți să înfrunte călătoria periculoasă pe Marea Mediterana, traficanții îi forțează adesea să facă videoclipuri cu telefonul mobil pentru a saluta rudele și a lăuda calitatea organizării. Astfel de videoclipuri au fost găsite pe telefoanele mobile printre cadavrele naufragiului de la Cutro, Italia, din 26 decembrie, unde 100 de refugiați au murit înecați.