Varşovia şi Kievul au ajuns la un acord care va permite accelerarea tranzitului cerealelor ucrainene
Varşovia şi Kievul au anunţat marţi o decizie care implică Lituania şi care va permite accelerarea tranzitului cerealelor ucrainene către […]
Varşovia şi Kievul au anunţat marţi o decizie care implică Lituania şi care va permite accelerarea tranzitului cerealelor ucrainene către […]
La 19 luni de la începutul invaziei, un oficial NATO avertizează că aprovizionarea cu muniție occidentală ajunge la „fundul sacului”.
Zeci de mii de pasageri Wizz Air au fost afectaţi în vară de problemele cu care s-a confruntat compania, iar
Polonia și Cehia, aflate pe granița de nord a Slovaciei, au anunțat marți că vor introduce de miercuri controale la
Parlamentul armean a ratificat marți Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, un proiect considerat „extrem de ostil” de
Poliţia turcă a reţinut marţi 145 de persoane suspectate de legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizaţie scoasă în
Autorităţile suedeze vor apela la tehnologie modernă, precum drone şi recunoaştere facială şi a numerelor de înmatriculare, pentru a combate
Vladimir Putin ar putea anunța în curând că va participa la alegerile prezidențiale din 2024, a relatat marți ziarul Kommersant,
Canale Telegram neoficiale din Rusia spun că, potrivit termenilor testamentului lui Evgheni Prigojin, bunurile sale şi controlul imperiului său de
Viceprim-ministrul și ministrul de externe Antonio Tajani s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski în marja Consiliului UE de Externe
Preşedintele tunisian, Kais Saied, a indicat luni seară că ţara sa a refuzat fondurile alocate de Uniunea Europeană Tunisiei, care,
Comisia Europeană se pregătește să deblocheze fonduri UE de miliarde de euro pentru Ungaria, sume în prezent blocate din cauza