Norvegia, cel mai mare furnizor de gaze naturale al Europei, intenționează să își naționalizeze rețeaua de gazoducte după ce actualele concesiuni vor expira în 2028, a anunțat vineri guvernul de la Oslo, citat de sursa.
Norvegia a devenit cel mai mare furnizor de gaz al Europei în lunile care au urmat începerii invaziei rusești anul trecut, în condițiile în care Gazprom a tăiat livrările către mai multe țări europene care au refuzat să se conformeze ultimatumului dat de președintele rus Vladimir Putin privind plătirea importurilor energetice din Rusia în ruble.
Țara nordică depășise Rusia în ceea ce privește exporturile de gaze naturale către statele europene încă dinaintea exploziilor care au incapacitat gazoductele Nord Stream de sub Marea Baltică a anului trecut, Nord Stream 1 fiind conducta care alimenta cu gaz Germania.
Ministerul pentru Petrol și Gaze de la Oslo a anunțat vineri că va trimite scrisori concesionarilor rețelei sale de gazoducte, cu o lungime totală de aproximativ 9.000 de kilometri, pentru a-i înștiința că „statul intenționează să se folosească de dreptul de administrare la sfârșitul perioadei de licențiere”.
„Statul dorește proprietate publică deplină asupra părților centrale ale sistemului norvegian de transportare a gazului”, a mai precizat ministerul, fără a oferi vreo justificare în acest sens.
Statul norvegian are un rol activ în industriile sale, fiind principalul acționar și la cea mai importantă bancă a țării (DNB), cel mai mare operator Telecom (Telenor) și cea mai mare companie petrolieră (Equinor).
Rețeaua de gazoducte a Norvegiei a fost construită de companiile petroliere
Rețeaua de gazoducte a țării este deținută de Gassled, un operator creat în 2003 ca parte a unui parteneriat încheiat de către companiile petroliere care la momentul respectiv produceau gaze naturale offshore, construirea sa costând miliarde de dolari.
Statul norvegian deține deja o participație de 46,7% din Gassled prin intermediul companiei de stat Petoro, în timp ce alte 5% din acțiuni sunt deținute de Equinor.
Guvernul de la Oslo a mai precizat vineri că în unele cazuri s-ar putea să compenseze acționarii companiilor cărora le vor expira licențele, însă nu a oferit mai multe detalii.
Gassled deține vasta majoritate a gazoductelor care livrează gaze naturale norvegiene către Uniunea Europeană și Marea Britanie.
De-a lungul celor 20 de ani de la construirea rețelei de gazoducte a Gassled companiile petroliere și-au redus sau vândut cu totul participațiile în operatorul său, alegând de multe ori să le vândă unor firme de investiții.