Forțele ucrainene de contraatac au înaintat până la 1.400 de metri în mai multe secțiuni ale liniei frontului în apropierea orașului Bahmut din estul Ucrainei, zilei trecute, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al armatei, relatează Reuters.
Avansul este cel mai recent dintr-o serie de câștiguri similare raportate în această săptămână de Kiev lângă Bahmut, pe care Rusia a declarat că l-a capturat pe deplin luna trecută, după cea mai sângeroasă și mai lungă bătălie de când și-a început invazia la scară largă în februarie 2022.
“Încercăm… să efectuăm lovituri asupra inamicului, contraatacăm. Am reușit să avansăm până la 1.400 de metri pe diferite secțiuni ale frontului”, a spus purtătorul de cuvânt al Comandamentului militar de Est, Serhii Cerevatîi, întrebat despre luptele de lângă Bahmut.
Serhii Cerevatîi a spus în comentarii televizate că forțele ruse au încercat ele însele să contraatace, dar că nu au avut succes.
Forțele ucrainene, a spus el, au provocat victime printre trupele ruse și au distrus echipament militar în zonă.
Reuters nu a putut verifica independent acea afirmație sau situația de pe câmpul de luptă.
Atât Moscova, cât și Kiev au raportat vineri lupte grele în Ucraina, bloggerii militari descriind primele imagini cu tancuri și blindate occidentale, semnalând că contraatacul mult așteptat al Ucrainei era în desfășurare.
Rusia, care a construit fortificații extinse în estul și sudul Ucrainei ocupate, a declarat săptămâna aceasta că o mare forță a Kievului nu a reușit să spargă liniile rusești.
Trupele ucrainene au spart prima linie de apărare a rușilor
Ministerul Apărării al Marii Britanii a declarat că forțele ucrainene au pătruns în prima linie de apărare a Rusiei în unele zone, dar că progresul Kievului a fost mai lent în altele.
Serviciile militare secrete britanice susțin că forțele ucrainene „au făcut probabil progrese bune” și „au pătruns în prima linie de apărare rusă”.
Oficialii din Ucraina, țară care a fost gata să lanseze o contraofensivă largă de câteva săptămâni, neagă că a început contraofensiva așteptată și spun că atunci când o va face va fi evident.