Pentru salvatori, nu a fost uşor să extragă trupul unei tinere de sub dărâmăturile satului său, distrus de cel mai sângeros cutremur care a lovit Marocul în ultimii şaizeci de ani, relatează AFP și news.ro, potrivit sursei. Cel mai recent bilanţ al dezastrului a urcat la 2.122 de morţi şi 2.421 de persoane rănite.
Logodnicul ei în vârstă de 25 de ani, Omar Aït Mbarek, a fost prezent duminică la săpături, cu ochii roşii şi plini de lacrimi, înconjurat de câţiva localnici, la doar câţiva kilometri de epicentrul cutremurului.
El vorbea la telefon cu tânăra când a avut loc cutremurul şi a auzit ustensilele de bucătărie prăbuşindu-se pe podea înainte ca apelul să se întrerupă. A ştiut că tânăra nu mai era.
„Ce aţi vrea să vă spun? Sunt devastat”, a declarat el pentru AFP, după ce Mina Aït Bihi, care urma să-i devină soţie peste câteva săptămâni, a fost dusă în pături la un cimitir improvizat, unde alte 68 de persoane erau deja îngropate.
Bărbaţii care au îndepărtat cu grijă cu mâna pământul care o acoperea i-au găsit şi telefonul şi i l-au înmânat tânărului.
În jurul lui, satul Tikht, unde odinioară locuiau cel puţin 100 de familii, este un morman de lemne, resturi de zidărie, farfurii sparte, pantofi şi covoare cu motive complexe.
„Viaţa s-a terminat aici”, spune Mohssin Aksoum, în vârstă de 33 de ani, care are o parte din familie în acest mic sat. „Satul este mort”.
Clădiri construite dintr-un amestec de piatră, lemn şi mortar de lut
La fel ca multe sate greu încercate, aceasta era o comunitate mică, cu multe clădiri construite în mod tradiţional, folosindu-se un amestec de piatră, lemn şi mortar de lut.
Zeci de locuitori, persoane în doliu şi soldaţi s-au adunat duminică printre ruine.
Mulţi au spus că nu-şi mai amintesc alte cutremure în regiune.
„Nu este ceva la care oamenii de aici să se fi gândit atunci când îşi construiau casele”, a explicat Abdelrahman Edjal, un student de 23 de ani care şi-a pierdut cea mai mare parte a familiei în dezastru.
Însă calitatea materialelor de construcţie nu era prima grijă a studentului care stătea pe o piatră printre dărâmături, sub un cer albastru strălucitor şi înconjurat de munţi.
El ieşise la o plimbare după cină când a început cutremurul şi a văzut oameni care încercau să scape din casele lor care se prăbuşeau. Şi-a scos propriul tată din ruinele casei familiei, dar rănile acestuia au fost prea grave, astfel că a murit.
Viaţa de zi cu zi era deja grea în regiune, la aproximativ două ore de mers cu maşina de Marrakech şi de locurile de muncă oferite de sectorul turistic.
„Acum oamenii au mai puţin decât nimic”
Aksoum, care este originar din sat, dar locuieşte în Rabat, deplânge faptul că seismul a măturat puţinul pe care oamenii îl aveau.
Arătând spre nas, el explică faptul că mirosul provine de la animale, singura avere pentru mulţi dintre locuitori, care sunt îngropate sub dărâmături şi încep să putrezească.
„Acum oamenii au mai puţin decât nimic”. În timp ce vorbea, doi tineri, cu hainele pătate de praful alb al ruinelor, stăteau pe stânci şi plângeau, fără să scoată un cuvânt.
Corturi galbene, folosite ca adăposturi de urgenţă, erau vizibile pe drumul care duce spre oraş.
Membri ai echipei de protecţie civilă cărau paturi de la un camion militar la corturi.
„Îmi voi reconstrui casa”
ONG-urile erau, de asemenea, prezente în regiune, evaluând necesităţile, altele decât cele de cazare, hrană şi apă, ale persoanelor care au rămas în sate precum Tikht.
Mai mulţi locuitori au mărturisit că, şocaţi de pierderile suferite şi de amploarea pagubelor, nu ştiau ce să facă.
Dar Omar Aït Mbarek este sigur de un lucru. „Îmi voi reconstrui casa”, a spus el, ţinând în mână telefonul acoperit de praf al logodnicei sale decedate, înainte de a se îndepărta printre dărâmături.