Copiii apărătorilor drepturilor omului din China sunt supuşi presiunilor din cauza activismului părinţilor lor, pe fondul unei represiuni guvernamentale împotriva societăţii civile, acuză un studiu publicat luni, potrivit AFP și Agerpres, scrie sursa.
Partidul Comunist Chinez (PCC) se teme de orice potenţială ameninţare la adresa puterii sale absolute şi reprimă cu mână de fier activismul politic. Un nou raport publicat de Chinese Human Rights Defenders (CHRD), un grup de ONG-uri străine şi chineze, documentează o serie de „pedepse colective” aplicate familiilor acestor activişti.
„Deşi acest raport se concentrează pe anul 2023, autorităţile chineze folosesc aceste tactici de zeci de ani, provocând daune considerabile în deplină impunitate”, conform studiului. „O cerere de despăgubiri duce adesea la şi mai multă hărţuire din partea poliţiei, brutalitate şi procese nefondate”, adaugă CHRD. Studiul spune că se bazează pe mărturiile a zeci de victime.
Raportul susţine că autorităţile îi vizează pe copiii activiştilor pentru drepturile omului, inclusiv prin impunerea unor interdicţii de călătorie sau prin închiderea lor în secţii de psihiatrie sau orfelinate. AFP precizează că nu poate confirma aceste acuzaţii.
Familii întregi încarcerate în China, potrivit raportului CHRD
Studiul menţionează cazul lui He Fangmei, o mamă care a protestat public la Beijing împotriva vaccinurilor defectuoase, o problemă recurentă în China. Conform raportului, ea şi-a văzut copiii mici plasaţi într-un spital de psihiatrie după detenţia ei şi a soţului.
Potrivit studiului, familia lui Wang Quanzhang, avocat şi apărător al drepturilor omului, care a fost eliberat în 2020 după mai bine de patru ani în spatele gratiilor, a fost, de asemenea, supusă hărţuirii. Fiul său cel mic a fost privat de şcoală din cauza presiunii autorităţilor.
Conform raportului, poliţia a apărut la şcoala la care băiatul mergea de doar 10 zile luna trecută, iar acesta „a fost din nou forţat să părăsească şcoala”, a declarat mama sa, Li Wenzu, de asemenea activistă, citată în studiu.
China este acuzată cu regularitate că încalcă drepturile omului şi drepturile politice în regiuni precum Xinjiang, Tibet şi teritoriul semi-autonom Hong Kong. Cel mai recent, ONU a acuzat China chiar luna trecută că încalcă drepturile omului în Xinjiang și Tibet.
Beijingul respinge însă de ani de zile aceste acuzaţii, despre care afirmă că sunt menite să limiteze dezvoltarea sa economică.