Sari la conținut

Ciocniri între poliție și protestatari pro-ruși în Găgăuzia

Vizita preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, în regiunea autonomă Găgăuzia din cadrul Republicii Moldova a fost marcată miercuri de ciocniri între poliţie şi protestatari proruşi, informează agenția EFE, scrie sursa.

Ciocnirile au avut loc în apropierea universităţii din capitala regională, Comrat, unde grupuri de oameni protestau împotriva Maiei Sandu, potrivit presei locale.

Deschide.md relatează miercuri că zeci de persoane au fost aduse în faţa Universităţii de Stat din Comrat, unde ar urma să aibă loc o întrevedere a Maiei Sandu cu mai mulţi aleşi locali.

Potrivit sursei citate, care vorbește de o „provocare” deliberată, la un moment dat protestatarii au încercat să rupă cordonul poliţiei, scandând lozinci antiguvernamentale şi cerând ca Maia Sandu să părăsească Găgăuzia.

Sandu, care va candida pentru un nou mandat în alegerile prezidenţiale din octombrie, avea programat să se întâlnească miercuri cu reprezentanţi ai regiunii autonome, care acuză Republica Moldova că a impus o blocadă economică în Găgăuzia, regiune autonomă puternic pro-rusă care menţine legături strânse cu Kremlinul.

Başcana Găgăuziei, Evghenia Guţul, o avertizase pe Sandu că va fi întâmpinată cu proteste din cauza presupusei presiuni exercitate de Chişinău asupra autorităţilor regionale. De altfel, Deschide.md scrie că printre cei prezenţi la protestul de la Universitatea de Stat din Comrat se află mai multe persoane afiliate başcanei Evghenia Guţul, inclusiv adjunctul şi un consilier al acesteia.

În timpul vizitei pe care a efectuat-o marţi la Moscova, Guţul s-a plâns că nu poate exclude posibilitatea de a fi reținută imediat ce revine în Republica Moldova din cauza legăturilor sale cu partidul pro-rus Şor, care a ajutat-o să câștige alegerile organizate în Găgăuzia anul trecut.

Parchetul de la Chișinău a prezentat acuzaţii împotriva ei la începutul lunii aprilie, pe fondul unei anchete privind corupţia în rândul partidelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!