A trecut mai mult de un an de când Primăria Capitalei a expropriat Hanul Solacolu, frumoasa clădire monument istoric de pe Calea Moșilor nr.134-134A, dar municipalitatea nu a reușit nici până acum să pună în siguranță imobilul, care riscă să cadă peste trecători și peste tramvaiul 21, fiind în stare de colaps. Nu vorbim despre consolidare, ci doar despre sprijinirea zidurilor. Motivul? Procedura birocratică care trebuie parcursă, explică Răzvan Munteanu, directorul executiv al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Siesmic (AMCCRS), instituția din subordinea Primăriei Capitalei care se ocupă de clădire, relatează sursa.
Pentru a putea sprijini zidurile hanului – ați zice că nu e mare lucru să pui niște proptele de lemn, nu-i așa? – este nevoie de expertiză, DALI ( documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii), aprobarea indicatorilor tehnico-economici rezultați din DALI în Consiliul General, obținerea avizului de la Ministerul Culturii, dar și alte avize necesare pentru emiterea autorizației de construire, contractarea unei firme care să execute lucrările.
Anul trecut, în octombrie, într-un răspuns trimis de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro se preciza că lucrările ar putea începe în această primăvară, însă nici nu se pune problema. Noul termen este toamna acestui an.
- „La noi Hanul a ajuns anul trecut în iulie. În ianuarie a fost dată hotărârea pentru expropriere și din ianuarie până în iulie s-au făcut pașii pentru preluarea proprietății, intabularea. De când a ajuns la noi, nu am stat deloc, dar trebuie făcuți mai mulți pași înainte de punerea în siguranță: expertizarea clădirii, elaborarea DALI-ului și aprobarea indicatorilor rezultați în Consiliul General, obținerea avizelor și emiterea autorizației de construire.
- După ce clădirea a ajuns la noi, am contractat și am făcut expertiza, dar a durat deoarece experții nu puteau intra în clădire din cauza stării avansate de degradare a clădirii, a molozului și a vegetației. După ce am terminat expertiza, ne-am apucat de DALI, l-am făcut, acum este la verificare. Trebuie verificat de un verificator de proiecte, am încheiat contractul de verificare, se verifică.
- După ce se termină verificarea, vom intra în Consiliul General cu indicatorii tehnico-economici, dar și asta durează, estimăm că vom ajunge în Consiliul general în iunie sau iulie. Urmează proiectul tehnic și autorizația de construire, apoi lucrările de punere în siguranță.
- Am luat avizul de la Ministerul Culturii, urmează emiterea autorizației de construire. Lucrările vor fi făcute de Trustul de Clădiri Metropolitane. Estimez că în această toamnă vor începe”, a explicat Răzvan Munteanu pentru HotNews.ro.
Cât despre lucrările de consolidare, deocamdată nici vorbă. Încă nu se știe dacă Primăria Capitalei va face concurs de soluții pentru restaurarea hanului, când va fi făcut, cu ce bani se va restaura clădirea și când.
Cronologia evenimentelor
Primăria Capitalei a consemnat banii pentru expropriere în luna ianuarie 2022, însă până banii au fost luați de proprietari, până a fost întăbulat imobilul și transferat la Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Siesmic, care se ocupă efectiv lucrările de punere în siguranță și consolidare, s-a făcut luna iulie.
La finalul lunii septembrie a fost semnat contractul de prestări servicii nr. 633/27.09.2022 având ca obiect “Servicii de elaborare a expertizei tehnice de punere în siguranță, a documentațiilor tehnico-economice inclusiv asigurarea asistenței tehnice din partea proiectantului pe toata perioada de execuție a lucrarilor de “Punere în siguranță, conservare și protejare a imobilului monument istoric Hanul Solacolu.
Pe 11 octombrie 2022 a fost dat ordinul de începere a expertizei.
Termenul pentru elaborarea expertizei era de 30 de zile, încă 15 zile pentru Documentația de Avizare a Lucrări de Intervenție, și încă 30 de zile pentru elaborarea proiectului pentru autorizarea lucrărilor de intervenție.
Despre Hanul Solacolu
Hanul Solacolu este monument istoric și se află pe Calea Moșilor nr. 134-134A. Cu fiecare zi care trece, starea clădirii se agravează și pe lângă faptul că se pierde un imobil valoros, zidurile rămase riscă să cadă oricând peste trecători și să se producă o tragedie
Hanul Solacolu a fost restituit în natură în 2003 către Solacolu Emilia, Solacolu Teodora – Emilia, Solacolu Bucur – Cristian şi Solacolu Ion Şerban în baza Dispoziţiilor Primarului General nr. 981/2003 şi nr. 1192/2003. De atunci a fost lăsat în paragină.
Hanul Solacolu a fost construit în 1859, la comanda fraților Solacoglu din Istanbul. Construcția a fost afectată de un incendiu în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar și-a păstrat caracterul de locuință până spre sfârșitul anilor ’80, când a fost în pericol de demolare.
Pe lângă valoarea arhitecturală, hanul prezintă și o valoare memorială internațională, deoarece acolo a locuit Liuben Karavelov, lider al emigrației revoluționare bulgare, în ajunul Războiului de Independenţă, fapt amintit de o placă comemorativă, amplasată pe faţada clădirii de ambasada Bulgariei.
După anii ’90, clădirea a fost în grija Primăriei Capitalei fiind locuită de mai multe familii repartizate de fostul ICRAL sau care ocupau ilegal spaţiul. În 1997, aflat încă în proprietatea Primăriei Generale, hanul a fost introdus în Planul Naţional de Restaurare pentru reabilitarea centrului istoric. (Citește aici mai mult)
În anul 2010, acoperișul clădirii s-a prăbușit. Proprietarii au fost amendați în mai multe rânduri din cauza situației în care se află imobilul.
După nenumăratele articole de presă și sesizări ale societății civile, exproprierea hanului a fost aprobată în 2019, însă pentru că nu s-a făcut în 90 de zile, nu mai putea fi făcută.
Consiliul General a aprobat în noiembrie 2021 actualizarea costurilor pentru exproprierea hanului Solacolu. Costul aferent exproprierii a scăzut de la 5,6 milioane lei la 4,5 milioane lei. În ianuarie 2022, clădirea a fost în final expropriată.
”Avem undă verde pentru începerea lucrărilor la Hanul Solacolu, una dintre clădirile-simbol din patrimoniul Bucureștiului, construită în 1859. Chestiunile financiare privind exproprierea au fost rezolvate, suma fiind consemnată în cont, deci Municipiul București devine proprietar, urmând să fie începute în curând lucrările de punere în siguranță a clădirii. Vom accesa apoi banii pentru restaurare, cu scopul de a transforma Hanul Solacolu într-un spațiu cultural de ținută pentru bucureșteni”, a scris primarul Nicușor Dan pe pagina de Facebook, în ianuarie 2022.