Comisia Europeană a demarat o investigație oficială împotriva platformei TikTok, suspectată de a fi încălcat Legea europeană privind serviciile digitale. Ancheta se concentrează pe posibilele interferențe străine în alegerile prezidențiale din România, iar autoritățile vor analiza dacă TikTok a eșuat în a combate aceste riscuri, transmite sursa.
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a subliniat că protejarea democrațiilor europene de influențele externe este crucială, mai ales în timpul alegerilor. „Trebuie să protejăm democrațiile de orice formă de interferență străină și să acționăm rapid atunci când există dovezi de astfel de atacuri”, a declarat aceasta. În acest context, TikTok și alte platforme online vor trebui să răspundă pentru respectarea reglementărilor europene.
Imagine: ilustrativă, sursă: https://tv8.md/2024/12/17/comisia-europeana-deschide-oficial-o-ancheta-impotriva-tik-tok-ursula-von-der-leyen-trebuie-sa-ne-protejam-democratiile/271822