Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a afirmat miercuri că mișcarea islamistă va colabora cu alte facțiuni palestiniene pentru a stabili viitorul guvernării în Gaza după conflictul cu Israelul, conform AFP, scrie sursa.
Haniyeh a declarat într-un discurs televizat că Hamas va juca un rol central în această decizie, iar toate facțiunile palestiniene vor participa la procesul de decizie.
În altă parte, ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a criticat public premierul Benjamin Netanyahu pentru planurile postbelice în Fâșia Gaza. Gallant a subliniat că trebuie să fie înlăturate capacitățile de guvernare ale Hamas-ului și că ar trebui să se găsească o alternativă de guvernare în Gaza, respingând opțiunea unei guvernări militare israeliene în această zonă.
Gallant a adăugat că, încă din octombrie anul trecut, a încercat să promoveze un plan pentru crearea unei alternative la Hamas în guvernarea palestiniană, dar nu a primit niciun răspuns din partea cabinetului israelian.