Sari la conținut

Conflictul dintre Israel și Hamas: Ofensiva Israelului în Gaza “nu este un genocid”(Biden)

Președintele american Joe Biden a declarat luni că ofensiva israeliană în Gaza “nu este un genocid”, relatează AFP, transmite sursa.

Profimedia “Ceea ce se întâmplă nu este un genocid, noi respingem” acest termen, a spus el, referindu-se la cazul prezentat în fața Curții Penale Internaționale (CPI), cea mai înaltă instanță a ONU, unde Israelul este acuzat de “genocid”.

Joe Biden a criticat luni mandatele de arestare cerute de procurorul CPI împotriva liderilor israelieni, afirmând că nu poate exista nicio “echivalență” între Israel și Hamas, notează AFP și Reuters.

Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a calificat la rândul său anunțul procurorului CPI drept “rușinos”, estimând că ar putea compromite negocierile privind încetarea focului în Fâșia Gaza.

În cea de-a opta lună de război din Fâșia Gaza, procurorul Curții Penale Internaționale a cerut luni emiterea unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a ministrului apărării Yoav Gallant, precum și a trei lideri principali ai grupării islamiste Hamas, pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității comise în Gaza.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!