Dacă ultimul capitol al lui Evgheni Prigojin a fost într-adevăr scris, el a trăit așa cum se pare că a murit: în mod violent, extravagant și în centrul scandalului, remarcă CNN. Șeful grupului de mercenari Wagner, care în urmă cu exact două luni a condus o revoltă eșuată împotriva Kremlinului, se afla la bordul unui avion care s-a prăbușit miercuri. Până acum, Kremlinul a tăcut. În timp ce aveau loc operațiuni de căutare după prăbușirea avionului, Vladimir Putin ținea un discurs la împlinirea a 80 de ani de la bătălia de la Kursk în cel de-al Doilea Război Mondial, vizitând această regiune din sud-vestul Rusiei, la graniţa cu Ucraina.
În urmă cu exact două luni, Evgheni Prigojin s-a aflat la originea unei rebeliuni împotriva Statului Major rus şi a ministrului Apărării, Serghei Şoigu, rebeliune condusă de oamenii săi, care au capturat pentru scurt timp obiective militare din sudul Rusiei înainte de a se îndrepta spre Moscova.
Ce știm până acum despre prăbușirea avionului în care se afla Prigojin
Agenţia Federală de Transport Aerian din Rusia Rosaviatsia a confirmat miercuri că Evgheni Prigojin se afla la bordul avionului care circula pe ruta Moscova-Sankt Petersburg şi care s-a prăbuşit în regiunea Tver, toate persoanele aflate la bord pierzându-și viața.
Avionul privat Embraer transporta șapte pasageri și trei membri ai echipajului, a anunțat ministerul rus pentru serviciile de urgență. De la locul accidentului au fost recuperate toate cele zece trupuri neînsuflețite, potrivit presei de stat.
Avionul Embraer Legacy s-a prăbuşit în apropierea satului Kujenkino, din regiunea Tver, la nord-vest de Moscova și a fost deschisă o anchetă pentru „încălcarea reglementărilor de securitate în transportul aerian”. „O echipă de anchetatori a fost trimisă la faţa locului (…) pentru a stabili cauzele producerii accidentului”, a transmis printr-un comunicat Comitetul de anchetă rus.
Potrivit Rosaviatsia, avionul aparţinea societăţii MNT-Aero, specializată în transporturi comerciale.
Alături de fondatorul Wagner, Evgheni Prigojin, la bord se afla și Dmitri Utkin, unul dintre cei mai apropiați aliați ai săi, o altă figură cheie în Wagner.
În timp ce operaţiunile de căutare continuau, preşedintele Vladimir Putin a ţinut un discurs la împlinirea a 80 de ani de la bătălia de la Kursk în cel de-al Doilea Război Mondial, vizitând această regiune din sud-vestul Rusiei, la graniţa cu Ucraina.
Nu a menționat nimic despre prăbușirea avionului cu Prigojin la bord. A vorbit, în faţa mulţimii, despre „devotamentul şi loialitatea” soldaţilor ruşi, care „luptă cu curaj şi hotărâre” în Ucraina.
Ce a urmat și ce ar purea urma
- La Kremlin este tăcere. Nicio reacție după prăbușirea avionului.
Comisia de Investigații Rusă a transmis inițial că a deschis „un dosar penal” în urma prăbușirii aeronavei Embraer Legacy, în timp ce autoritatea rusă de aviație de stat Rosaviation a anunțat că o comisie special creată „a început să investigheze circumstanțele și cauzele accidentului”.
- Președintele american Joe Biden a sugerat că Vladimir Putin s-ar putea afla în spatele prăbușirii accidentului.
„Nu știu cu adevărat ce s-a întâmplat, dar nu sunt surprins”, a reacționat liderul de la Casa Albă.
„S-ar putea să vă amintiți, am mai fost întrebat despre asta”, i-a spus Biden lui Kevin Liptak de la CNN, făcând aluzie la comentariile pe care le-a făcut în iulie, în care spunea că Prigojin ar trebui să fie îngrijorat de siguranța lui în urma revoltei eșuate. La o conferință de presă din luna iulie, Biden a glumit că, dacă ar fi Prigojin, „aș fi atent la ce mănânc, aș fi cu ochii pe meniu”.
- Ucraina a reacționat la scurt timp, prin consilierul prezidențial Mihailo Podolyac.
Podolyac a spus că era clar că Prigojin își semnase „o condamnare specială la moarte” în momentul în care a încheiat o înțelegere intermediată de președintele belarus Alexander Lukașenko, prin care șeful Wagner și luptătorii săi s-au mutat în Belarus după eșecul rebeliunii: „Este clar că Putin nu iartă pe nimeni din cauza propriei sale frici”.
- Omagiu adus lui Prigojin.
Mai multe persoane s-au adunat la Sankt Petersburg miercuri seară pentru a-i aduce un omagiu fondatorului Wagner. Au mers la sediul companiei militare private Wagner cu un banner cu mesajul „Wagner PMC. Suntem împreună”. Au dus flori și au aprins lumânări.
- „Fără îndoială”, Putin este în spatele accidentului.
Bill Browder este fondator și director executiv al fondului Hermitage Capital Management și a fost cel mai important investitor străin în Rusia până în 2005, când viza i-a fost anulată din cauza campaniei sale împotriva corupției și a oligarhilor. El a spus pentru CNN că „fără îndoială” că președintele rus Vladimir Putin este în spatele accidentului.
„Putin este un om care nu iartă și nu uită niciodată. Prigojin, practic, l-a trădat. Asta se întâmplă când îl faci pe Putin să pară slab”, a spus pentru CNN CEO-ul Hermitage Capital Management și cel mai mare investitor străin din Rusia înainte de a fi expulzat.
- Ce ar putea urma?
Leon Panetta, fost secretar american al apărării și fost director al CIA, a declarat pentru CNN că este probabil ca Rusia să încerce să preia grupul de mercenari Wagner.
„Nu aș fi surprins dacă aceștia și-ar anunța controlul asupra grupului Wagner în Africa, Asia și oriunde ar putea fi localizați. De altfel, cred că cei din Grupul Wagner trebuie să-și facă griji și pentru propriile lor vieți”, a spus el.
Așa cum sugera analistul militar britanic Sean Bell, pentru Sky News, în iunie, după marșul Wagner către Moscova, fără Prigojin, Wagner nu este nimic. „Dacă grupul Wagner este Evgheni Prigojin, atunci este greu de văzut cum va supraviețui. Este sfârșitul așa cum îl știm noi.”