Calendarul chinezesc zice că suntem în anul Dragonului de Lemn. Mai degrabă, s-ar putea spune că suntem în anul lui Taylor Swift și nu fără motiv. Cum se vede acest fenomen în România? Am căutat mai multe perspective cu ajutorul unui director de programe radio, a unui antropolog, a unei profesoare de economie comportamentală și a unei fane a cântăreței.
Dintre toate numele actuale de mari artiști, Taylor Swift fascinează. În peisajul cultural și social, are propriul câmp gravitațional. Unii ar vrea-o endorser politic sau factor de schimbare în societate, alții îi critică deplasările cu avionul.
Pentru cei mai mulți e însă o cântăreață foarte bună, o activistă pentru drepturile celor din industria muzicală și chiar CEO imbatabil.
„Nu există nici măcar un lucru rău pe care îl promovează sau îl face femeia asta, unul!”, mi-a spus Greta, o fană din România a lui Taylor Swift.
Mi-a dat exemplul pieselor pe care le-a făcut pentru copii bolnavi de cancer, brățărilor prieteniei pe care fanii le schimbă la concerte, actele de justiție socială pentru drepturile comunității LGBT+ sau ale femeilor de-a face avort, dar și lupta ei cu serviciile de streaming și marile case de discuri de-a nu se mai purta abuziv cu cei din industria muzicală.
Ba chiar, după cum mi-a mai spus Greta, a schimbat și industria filmului, iar acum în sala de cinema, chiar și la noi, dansezi, fredonezi, trăiești momentul ca și cum ai fi la concertul respectiv. Taylor Swift a ajuns la Greta prin albumul „1989”.
„M-am îndrăgostit de ea cu albumul «Reputation» în care a dat de pământ cu lumea, poate și pentru că eram și eu într-o perioadă în care aș fi dat de pământ cu lumea. Și, într-un final, cum se face, a apărut și obsesia, pardon, iubirea aia mare, de-o trăiești o dată în viață, după ce-am început să văd și să citesc tot ce face și în afara muzicii. Și face lucruri excepționale”, a adăugat ea.
Are deja bilete la concertele din Lisabona și Amsterdam, a cumpărat merch ori de câte ori a putut și în viitor vrea să-și facă și un tatuaj. „Toți suntem datori în viața asta cu măcar un tatuaj cu și despre Taylor, da?”.
Taylor Swift pune economia pe steroizi
Oricum ai judeca-o pe Taylor Swift și impactul ei, el există. Când oamenii nu se uită la muzică și ce face pe zona asta, se uită la bani. Există deja un nume: Swiftonomics. The Eras Tour, de exemplu, cu încasări de peste 1 miliard de euro, este turneul cu cele mai mari încasări din istorie. Este și primul care ajunge la miliard. Doar biletele au costat în medie 230 de euro, iar la resale prețurile au fost de câteva ori mai mari.
Compania QuestionPro a estimat că, în medie, fanii cheltuie circa 1.230 de euro ca să ajungă la concerte. Aceeași firmă susține că The Eras Tour ar ajunge să genereze peste 4,6 miliarde de euro (50 de țări din lume au PIB-ul mai mic de atât).
Rodica Ianole, specialistă în economie comportamentală și profesoară la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București, crede că e dificil de examinat cu precizie ce determină valoarea unui astfel de „brand personal”.
„Teoriile vorbesc de un tip de convergență a comunicării cu publicul (de exemplu, în cazul ei, apare des mesajul exprimării autentice a sentimentelor), precum și de o foarte bună înțelegere a pieței, respectiv de transmitere a percepției că poți să-ți creezi ce identitate vrei (chiar mai multe, mai ales prin asocierile din diferite campanii de marketing).”
Poate și lipsa unor fenomene de scară mare în România ne-a făcut să nu fim neapărat atenți sau să nu dăm importanță impactului pe care consumul cultural îl poate avea. Au mai fost momente cu filme care au umplut săli, dar alte tipuri de evenimente, în special muzicale, au ajuns cu greu la mii sau zeci de mii de participanți (fac excepție festivalurile).
Rodica Ianole a explicat că în economie există o sub-disciplină numită „economia culturii” (cultural economics) care studiază exact această legătură dintre cultură (film, muzică, obiecte de artă etc.) și rezultate economice. Legătura nu e analizată doar în termeni macroeconomici (cât contribuie, sau nu, cultura la creșterea economică), ci include și partea legată de preferințele consumatorilor sau ale producătorilor (cum se măsoară productivitatea în activități artistice, nivelul salariilor etc.).
„Dacă segmentăm și mai mult, intrăm într-o economie a culturii pop (în medie, cu un nivel mai mare de productivitate față de alte segmente, inclusiv în cazul de față al numărului impresionat de albume Taylor Swift), în care preferințele nu sunt înțelese întru totul, existând adesea dezbateri legate de ce înseamnă «bun gust» și aprecierea calității între diverși experți și publicul larg”, a adăugat Rodica.
„Există însă un oarecare consens privind faptul că preferințe nu sunt doar determinate la nivel individual (ca exprimare a identității și a apartenenței la un grup, muzica fiind în general tratată ca un bun simbolic), dar ilustrează și valori sociale (importanța acordată succesului, independenței, banilor sau, alternativ simțul datoriei, comunitatea etc.).”