Curtea Supremă a Rusia a interzis joi pentru extremism „mişcarea internaţională” LGBT+, precum şi toate „filialele” acesteia în Rusia, în plin viraj ultraconservator al acestei ţări, informează agențiile AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Judecătorul şi-a citit verdictul în faţa presei, după o audiere în spatele uşilor închise, precizând că decizia va intra în vigoare „imediat”. Audierea a avut loc fără apărător, în Rusia neexistând vreo organizaţie cu acest nume, însă decizia Curţii Supreme duce la interzicerea oricărui grup care apără cauzele LGBT+.
Decizia vine după ce la mijlocul lui noiembrie, ministerul rus al justiției a cerut ca „mişcarea internaţională LGBT” să fie calificată drept „organizaţie extremistă” şi interzisă pe teritoriul Rusiei, fără a clarifica ce organizaţie viza.
Rusia, care se erijează în apărător al moralităţii în faţa Occidentului decadent, îşi înmulţeşte măsurile conservatoare ce vizează comunităţile LGBT+, afirmând că apără astfel copiii în faţa comportamentelor pe care le cataloghează drept „deviante”.
Începând cu luna iulie policlinicile rusești au început să angajeze sexologi care să îi „ajute” pe pacienți să „depășească” homosexualitate și o serie de alte „tulburări mintale de natură sexuală”, după cum a arătat o copie a ordinului guvernamental obținut de Reuters cu câteva zile înainte de intrarea sa în vigoare.
Organizația Mondială a Sănătății a înlăturat homosexualitatea de pe lista sa a tulburărilor mintale în 1990. Rusia a făcut același lucru în 1999.
Rusia își intensifică reprimarea împotriva persoanelor LGBT
Însă în luna decembrie a anului trecut Putin a promulgat o lege care extinde restricțiile asupra promovării a ceea ce autoritățile ruse numesc „propaganda LGBT”, interzicând în practică orice exprimare publică a identității sexuale pentru persoanele homosexuale.
Autoritățile din Rusia au folosit deja această lege și altele adoptate anterior pentru a opri parade organizate de comunitatea LGBT și aresta activiști pentru drepturile persoanelor homosexuale.
În luna iunie directorul unui grup de susținere pentru persoanele LGBT a fost amendat cu 150.000 de ruble (1.715 dolari) de către o instanță regională după ce grupul nu s-a identificat într-o postare făcută pe platformele social media drept „agent al străinătății”, după cum prevede noua legislație.
Într-o notă asemănătoare, un serviciu de streaming a fost amendat cu 3,7 milioane de ruble (42.295 de dolari) joia aceasta pentru că nu a afișat un avertisment de „conținut LGBT” la filmele pe care le difuzează.
Kremlinul susține că homosexualitatea e o formă a decadenței occidentale
Tot în luna iunie, Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, și-a dat aprobarea inițială pentru o nouă lege care ar interzice operațiile de schimbare de sex.
Președintele rus a vorbit despre subiectul homosexualității de mai multe ori după declanșarea războiului din Ucraina pentru a ilustra ceea ce Kremlinul numește „decadența” occidentală.
Însă tema persoanelor homosexuale a fost folosită de Kremlin ca sperietoare inclusiv în timpul referendumului constituțional din 2020 prin care Putin și-a adjudecat dreptul să rămână la putere până în 2036.
Putin a reluat tema decadenței occidentale într-un discurs susținut chiar miercurea aceasta prin videoconferință în fața celui de-al XXV-lea Consiliu Mondial al Poporului Rus, o organizație patronată de patriarhul Kirill al Moscovei și Întregii Rusii.
Liderul de la Kremlin, a declarat de asemenea că armata rusă „luptă pentru libertatea întregii lumi” și că „Occidentul încearcă să dezmembreze și prade” țara sa.
„Apărăm securitatea și bunăstarea poporului nostru, dreptul suprem, istoric, de a fi Rusia – o mare putere, independentă, o țară-civilizație”, a mai afirmat acesta.