De ce (încă mai) pleacă tinerii din România. Motivele noilor generații / „Schimbarea suntem noi, dar eu sunt obosit” / Peste 18.000 de tineri au plecat în 2022

„Nu vreau să trăiesc într-o țară în care nu mă simt în siguranță să merg singură noaptea pe stradă”, îmi spune Ioana când o întreb de ce a ales să plece la facultate în străinătate. Carina, și ea plecată anul acesta din România pentru studii, susține că pentru a se întoarce în țară ar vrea să vadă „mai mult interes alocat educației și culturii”. Răzvan, plecat și el tot pentru facultate, îmi explică faptul că vrea să se întoarcă în România, pentru că „simt un atașament față de țara în care am crescut”. HotNews.ro a discutat cu mai mulți tineri pentru a afla cum și dacă s-au schimbat motivele pentru care aceștia aleg să plece peste hotare. Am vorbit și cu tineri care au ales să se întoarcă în țară, pentru a afla ce i-a motivat să revină și dacă regretă acest pas.

În anul 2022, peste 18.000 de tineri (persoane până în 24 de ani) au părăsit România definitiv, cu 6.000 mai mult decât în 2021.

În același an, alți peste 60.000 au plecat temporar, pe o perioadă limitată de timp, cu aproximativ 2.000 mai mulți față de anul precedent, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Monica Roman, profesoară la Academia de Studii Economice (ASE) din București și care a realizat mai multe studii de-a lungul anilor despre mobilitatea tinerilor din România, a spus pentru HotNews.ro că anul 2022 a fost primul în care numărul tinerilor care s-au întors în România a fost mai mare decât al celor care au plecat.

• „Datele statistice arată niște chestii absolut fantastice: în anul 2022, ultimul pentru care sunt date statistice, este primul în care numărul de reveniți tineri este mai mare decât numărul de plecați, la tineri”.
• „Emigrația tinerilor, ca și emigrația românească, este o emigrație în primul rând pentru muncă”.
• „Cei care sunt înalt calificați au o rată de întoarcere în țară mai mică decât cei mediu calificați”.

„Ca să mă întorc ar trebui să se schimbe cu mult mentalitatea comună a românilor”

Ioana Mircea are 18 ani și a crescut în Cernavodă, județul Constanța. Imediat ce a terminat liceul, adică în vara acestui an, a și plecat să facă facultatea în Olanda, la Nijmegen.

• „Am plecat în primul rând pentru că nu există un echivalent la molecular life sciences în România. Cel mai apropiat program ar fi fost Biochimia, dar tot nu e la fel. Resursele educaționale (laboratoare, oportunități de internship etc.) sunt mult mai bine dezvoltate decât în România.
• Facultatea îmi oferă și suport emoțional în timpul studiilor (student counseling și mentorate cel puțin o dată pe săptămână).
• Programul meu este cu predare în engleză și asta îmi dă foarte multă libertate de a merge pe cercetare în orice țară dezvoltată din Europa. Am plecat și pentru că a fost destul de accesibil financiar, taxa fiind doar de 1.200 de euro pe an”, a spus tânăra, pentru HotNews.ro.

Ca ea sunt alți 60.225 de tineri care au plecat din țară doar în 2022, cel puțin temporar.

Ioana spune că în acest moment nu vrea să se întoarcă în România, dar nu va rămâne nici în Olanda. Ar vrea ca după terminarea studiilor să se mute în Norvegia, Suedia sau Danemarca. Nu vrea să revină în țară pentru că, spune ea, mai avem de evoluat când vine vorba de cercetare. În plus, în România nu se simte în siguranță.

• „În primul rând, ca să mă întorc în România ar trebui să am oportunități de angajare, adică să se dezvolte mult mai mult pe partea de cercetare. Un alt motiv pentru care nu m-aș mai întoarce este și siguranța. Olanda cel puțin este mult mai ok cand vine vorba de rate de viol și crimă. Și din cauza societății, ca sa mă întorc ar trebui să se schimbe cu mult mentalitatea comună a românilor.
• Nu vreau să trăiesc într-o țară în care nu mă simt în siguranță să merg singură noaptea pe stradă. Nu vreau să trăiesc într-o țară în care 50% din populație crede că violul este vina victimei și în care este normal ca fetele de liceu să rămână însărcinate cu profesorii lor. Nu vreau să trăiesc într-o țară în care oamenii LGBT trăiesc în frică și rușine. Nu vreau să trăiesc într-un stat atât de influențat de biserică și în care mor pacienții la ușa spitalului pentru că doctorii nu vor să îi trateze din cauza genului, orientării sexuale, etniei etc.”, explică Ioana.

„Aș aprecia mai mult interes alocat educației și culturii”

O altă tânără care a terminat liceul anul acesta, Carina Pepene, din Brașov, a plecat la facultate în Amsterdam, unde studiază Științele Comunicării. Decizia de a pleca a luat-o încă din clasa a IX-a: „Curriculumul, profesorii, oportunitățile, facilitățile, statutul studenților sunt câteva dintre aspectele care m-au determinat să iau o decizie finală”.

„Încă nu am conceput un plan cristalizat cu privire la întoarcerea în România”, susține tânăra, dar o decizie o va lua în următorii ani, după ce își va încheia studiile.

„Mi-aș dori ca nivelul de trai din România să crească, însă știu că asta nu se poate întâmpla peste noapte. Punctual, aș aprecia mai mult interes alocat educației și culturii, dar în același timp sunt conștientă că avem probleme la fel de importante în alte arii ale societății. Alți factori ar putea fi oferirea unor salarii decente, profesionalism în toate domeniile, mai multă transparență în instituțiile publice și o viață politică sănătoasă”, explică tânăra plecată din țară.

Răzvan Blănaru a trăit în Vaslui, acolo unde a făcut și liceul. Imediat după, a ales să plece din țară, tot în Olanda, la Groningen. „Am vrut să merg la o universitate mai de top, unde știu că sunt condiții”, explică el, care adaugă și faptul că își dorește să se întoarcă în România, pentru că „simt un atașament față de țara în care am crescut”.

„Nu cred că pot pune degetul exact pe un lucru care ar trebui să se schimbe ca să mă întorc. Poate niște schimbări în sistemul de educație (mai mult respect față de tineri, focus pe oameni etc.), un câmp al muncii care să fie actualizat pentru necesitățile actuale și să existe mai multe oportunități pentru toată lumea”, a explicat, pentru HotNews.ro, tânărul.

„Lupta împotriva sistemului în România este o luptă foarte grea”

Și Alex, care este din Ilfov, dar a învățat mereu în București, a ales să plece din țară imediat după ce a terminat liceul, în 2022. S-a orientat tot spre Groningen. Spune că adaptarea a venit mai greu, dar orașul în care s-a mutat „a ajuns să fie, inevitabil, cel unde m-am reinventat”. Explică faptul că sunt mai multe motive pentru care a decis să plece, însă a contat mult și un conflict cu fosta dirigintă, pe tema lungimii părului.

• „Un eveniment reprezentativ este un «conflict» dintre mine și diriginta mea de atunci, moment când îmi crescusem bretonul puțin peste standardul general al tunsorilor bărbătești. Mă simțeam mai bine în pielea mea (…). Inițial nu am acordat prea multă importanță părului meu în creștere, fiind doar asta: păr. Nu a trecut mult timp până să primesc comentarii, ușor, ușor au devenit săptămânale, apoi zilnice: «maximum 8 centimetri lungimea părului, este în regulamentul școlii», «îți scad nota la purtare», «te trec absent la ora mea», «merg la doamna directoare», ș.a.m.d.
• Am protestat față de poziția dumneaei. Eram convins că îmi erau încălcate niște drepturi fundamentale, dar îmi era imposibil să găsesc dreptul la păr lung în Declarația Universală a Drepturilor Omului. Mă plângeam părinților mei care încercau să mă învețe că lupta împotriva sistemului în România este o luptă foarte grea, o luptă care aproape că nu merită. Spre surprinderea nimănui, părinții mi-au fost chemați la școală pentru a fi apostrofați: «Știu ca sunteți foarte ocupați, însă vă rog să mai vorbiți cu el. Ce ar fi dacă și-ar crește toți băieții părul?!» Ar fi o adevărată catastrofă, nu ar mai fi nimeni eligibil pentru «meritul pionieresc» din Ilfov. Mă mai amuza când îmi spunea că voi putea să îmi cresc părul când ajung la liceu, la 4-5 luni distanță. Derutant, în fine. Cert este că începusem să o evit pe doamnă, îmi era frică de ea, oricât de nejustificat ar părea”, a povestit, pentru HotNews.ro, Alex.

El spune că mereu se întoarce în România optimist, dar pleacă „cu un gust amar”.

„Oamenii nu sunt foarte receptivi la schimbare încă, iar asta mă ține la distanță”, explică tânărul de 19 ani.

Alex este sceptic și nu crede că își va dori vreodată cu adevărat să se întoarcă în țară definitiv.

„Nu se va schimba în cursul vieții mele suficient cât să mă întorc din dorința reală de a o face. Bazele schimbării trebuiau puse de mult că să putem să culegem și roadele până ieșim la pensie. Din punctul meu de vedere, problema e cu atât mai adâncă cu cât în sine materialul din care este cusută societatea românească modernă are rămășițe din ideologii de mult apuse. Fac observația asta raportându-mă la Olanda; sunt multe lucruri ce țin de un popor care indică sau își au originea în prosperitatea sa. Nu cred că e suficient să alegi un lider bun sau să ai o clasa politică competentă, ca lucrurile să se schimbe în bine. Mi-e aproape imposibil să mă feresc de clișeele ce țin de discuția plecării din țară, știind că mai toate au un sâmbure de adevăr. Schimbarea suntem noi, dar eu sunt obosit. Nu mă aștept să fiu înțeles neapărat, dar cam ăsta a fost efectul unui șir lung de dezamăgiri asupra obiectivelor mele de viitor”, a detaliat tânărul.