Datele publicate de Greenpeace privind achizițiile de GNL rusesc în UE au reaprins întrebarea: până la ce punct politica energetică europeană este coerentă cu obiectivele declarate de sprijin pentru Ucraina și de presiune sancționatorie asupra Moscovei.
Între 2022 și 2025, Franța, Belgia, Spania și Țările de Jos au plătit Rusiei 34,3 miliarde de euro pentru gaz natural lichefiat — mai mult decât au oferit Kievului ca ajutor (21,2 miliarde de euro). Cifrele sunt cu atât mai contrastante pe fondul războiului în curs și al dorinței UE de a se poziționa drept aliat-cheie al Ucrainei.
Veniturile din vânzarea petrolului și gazelor rămân principala sursă de alimentare a bugetului Rusiei. Potrivit estimărilor Greenpeace, doar compania „Yamal LNG” a câștigat din livrările către Europa circa 40 de miliarde de dolari, asigurând aproape 9,5 miliarde de dolari sub formă de taxe pentru bugetul rus. Cu aceste sume, Kremlinul poate, teoretic, să finanțeze milioane de obuze, sute de mii de drone și mii de tancuri. Astfel, fiecare achiziție europeană de GNL rusesc se transformă într-un resurs pentru continuarea războiului.
În 2024, UE a importat volume record de GNL rusesc — 22 de miliarde de metri cubi, cu 19% mai mult decât în anul precedent. Cota Rusiei pe piața europeană a GNL a depășit 20%. În același timp, livrările nu au venit direct de la „Gazprom”, ci prin „Novatek” și proiectul său „Yamal LNG”. Rezultă un paradox: UE limitează „Gazprom”, dar lasă Rusiei canale alternative de venit.
În septembrie, Comisia Europeană a convenit asupra celui de-al 19-lea pachet de sancțiuni, care prevede renunțarea totală la importul de GNL rusesc începând din ianuarie 2027. Inițial, termenul-limită era planificat mai târziu, însă presiunea Washingtonului a accelerat procesul. Donald Trump i-a acuzat direct pe europeni că, prin contractele energetice, finanțează de fapt războiul împotriva Ucrainei.
Totuși, până în 2027, Moscova va continua să primească miliarde de euro de la cumpărătorii europeni. Pentru a reduce mai rapid aceste fluxuri, în UE se discută măsuri punctuale: sancțiuni împotriva flotei de tancuri care transportă GNL de origine rusească și restricții împotriva companiei „Novatek”. Acestea ar putea slăbi semnificativ capacitățile operaționale ale Rusiei.
Oponenții renunțării accelerate la gazul rusesc invocă riscul unei noi dependențe — de data aceasta față de SUA, care au livrat Europei, în prima jumătate a lui 2025, peste 52 de miliarde de metri cubi de GNL. Totuși, acest argument pare exagerat. În primul rând, cel mai mare furnizor de gaz al UE rămâne Norvegia, un partener de încredere, care nu a folosit niciodată energia ca instrument de presiune. În al doilea rând, SUA sunt aliatul UE, nu un adversar, iar livrările din această țară nu implică riscuri geopolitice. În al treilea rând, Bruxelles-ul își diversifică activ aprovizionarea, extinzând contractele cu Qatar și Australia.
Piața globală a GNL se va schimba în următorii doi ani: proiecte noi în SUA, Qatar și Australia vor crește oferta și vor reduce prețurile. Pentru Europa, aceasta va fi o oportunitate de a înlocui volumele rusești fără pierderi critice. Mai mult, este probabil ca China să reducă achizițiile de GNL din SUA și Australia, eliberând cantități suplimentare pentru alte piețe.
Pentru Ucraina, situația înseamnă necesitatea unui demers de presiune mai activ asupra partenerilor europeni. Fiecare eurocent direcționat către Moscova pentru resurse energetice înseamnă un plus de resurse pentru ducerea războiului. De aceea, accentul politico-diplomatic al Kievului ar trebui să fie pus pe accelerarea sancțiunilor, introducerea de restricții împotriva schemelor de transport și comerț ale Rusiei și pe colaborarea cu guvernele statelor UE care depind încă de gazul „ieftin” al Kremlinului.
Europa se află în fața unei alegeri strategice: fie continuă să finanțeze agresiunea Rusiei sub pretextul necesității energetice, fie accelerează diversificarea aprovizionării și demonstrează că vorbele despre sprijinul acordat Ucrainei nu se despart de fapte. Timpul pentru compromisuri se epuizează, fiindcă fiecare întârziere înseamnă noi victime și noi miliarde în bugetul militar al Rusiei.