Deputatul AUR Ciprian Titi Stoica este acuzat că după ora 01.00 noaptea ar fi sunat mai mulţi colegi din grupul PSD și ar fi început să îi înjure și să îi ameninţe, după ce fusese sancționat de Camera Deputaților cu diminuarea indemnizaţiei cu 50% pe o perioadă de şase luni pentru că a perturbat lucrările plenului din 10 mai şi ale şedinţei Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din 9 mai. Acuzațiile la adresa lui Titi Stoica au fost lansate de deputatul PSD Gheorghe Şoldan.
- „Aseară, un coleg al nostru din Parlament, domnul Ciprian Titi Stoica, un coleg de la AUR, a sunat mai mulţi colegi din grupul PSD, foarte târziu, după ora unu noaptea şi a început să ne înjure, să ne ameninţe, să ne adreseze tot felul de injurii.
- La primul apel l-am atenţionat pe domnul Ciprian Titi Stoica că urmează să îl înregistrez, dar domnul Titi Stoica a continuat şi pentru asta aş vrea să îl somez public, fiindcă un asemenea limbaj şi comportament nu este demn de un parlamentar al României şi îl somez public pe domnul Ciprian Titi Stroica să vină la tribuna Parlamentului şi să îşi ceară scuze”, a spus deputatul PSD Gheorghe Şoldan, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, conform News.ro.
Cum se apără deputatul AUR
Deputatul AUR Ciprian Titi Stoica a precizat pentru Digi24 că și-a cerut scuze unui singur deputat față de care crede că a greșit și neagă că i-a sunat pe restul.
about:blank
Surse politice au declarat pentru Digi24.ro că deputatul AUR părea băut și că i-ar fi sunat pe toți membrii Comisiei Juridice și pe liderii de grup, telefoanele fiind date în intervalul 12 noaptea-3 dimineața.
Ce spune George Simion
În replică, liderul AUR George Simion a spus că va „analiza” acest caz.
- „Din punctul meu de vedere, la fel cum am dat dovadă de intransigenţă de fiecare dată când a fost cazul, vom analiza sancţionarea, suspendarea, mergând până la excluderea colegului nostru şi sper şi dvs să faceţi acelaşi lucru, pentru că ieri, în Biroul Permanent, i-aţi trimis pe nişte colegi deputaţi la Untold, cu votul BP”, a spus Simion.