La 26 septembrie 2013, o nouă sărbătoare, dar nu tocmai solemnă, a fost introdusă pe lista internațională de sărbători. Este vorba despre Ziua internațională pentru eliminarea totală a armelor nucleare.
Astăzi se împlinesc exact 10 ani de la crearea acestei sărbători. Și se pune întrebarea firească dacă lumea este mai aproape de o utilizare mai inteligentă a armelor existente și cât de aproape este lumea de renunțarea completă la armele nucleare. Acest aspect este discutat în continuare în articol.
Conceptul de renunțare la armele nucleare datează din 1946, prima rezoluție a Adunării Generale a ONU a fost dedicată acestui subiect. Ulterior, această problemă a fost ridicată în mod repetat, atât în 1959, cât și în 1975, în cadrul a numeroase conferințe. Și se poate spune că, pe hârtie, renunțarea la armele nucleare este din ce în ce mai aproape. La urma urmei, timp de 77 de ani au fost semnate numeroase documente care declară acest lucru.
Primul document important este Tratatul de neproliferare a armelor nucleare, semnat în 1968. Tratatul interzice proliferarea armelor nucleare către noi state și obligă statele părți care dețin arme nucleare să negocieze reducerea acestora. Cel mai amplu tratat, și datorită participării Rusiei și Statelor Unite, este Tratatul privind reducerea și limitarea armelor strategice ofensive (START-III).
START-III prevedea o reducere cu 30% a focoaselor nucleare strategice ale SUA și Rusiei. De asemenea, merită să amintim documente precum Convenția internațională pentru suprimarea actelor de terorism nuclear și Tratatul privind interzicerea armelor nucleare. La urma urmei, aceste documente creează sistemul de bază care stimulează comunitatea mondială să renunțe la armele nucleare.
Dar una sunt tratatele și alta este acțiunea reală. În acest caz, situația este destul de diferită, deoarece intențiile bune nu sunt întotdeauna susținute atât de țările vecine, cât și de organizațiile internaționale. În această situație, este important să luăm în considerare cazul Ucrainei. În 1991, după prăbușirea Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, Ucraina a devenit unul dintre cele trei state cu focoase nucleare pe teritoriul său. Aceasta a fost a treia capacitate nucleară la acel moment. Dar, pentru a-și demonstra angajamentul față de coexistența pașnică și statul de drept, Kievul a făcut o greșeală uriașă pentru viitoarea sa capacitate de apărare. În 1994, a fost semnat Memorandumul de la Budapesta, prin care Rusia, SUA și Regatul Unit s-au angajat să îi respecte integritatea teritorială și suveranitatea în schimbul renunțării la armele nucleare. În plus, aceste țări urmau să protejeze Ucraina de amenințările externe. În ultimii 9 ani, lumea a urmărit îndeplinirea termenilor tratatului de către una dintre țările garante.
Ar trebui să se înțeleagă că utilizarea armelor nucleare nu este doar o amenințare de astăzi, ci și o amenințare pentru viitorul omenirii. Principala problemă este legată de faptul că acum statutul armelor s-a schimbat. La urma urmei, Robert Oppenheimer a creat primul focos nuclear în scopul descurajării și al eradicării războaielor. Acum este o pârghie pentru cel puțin un dictator nebun.
Este vorba despre Vladimir Putin. La urma urmei, în afară de faptul că Rusia a lansat un război în toată regula împotriva unei țări a cărei securitate este garantată de Federația Rusă în baza unui memorandum. În același timp, aproape în fiecare săptămână, președintele Federației Ruse sau anturajul său amenință să lovească cu arme nucleare orașele din Ucraina din cauza faptului că ucrainenii nu numai că revendică teritoriile capturate, dar lovesc și în teritoriul Rusiei.
Acțiunile Federației Ruse au arătat lumii slăbiciunea diplomației și a organizațiilor internaționale, împingând la înarmarea în masă și la revenirea la urgența construirii unui arsenal nuclear.
Acest lucru nu poate fi permis să se întâmple. Comunitatea mondială trebuie să înțeleagă că singura modalitate de a păstra viitorul omenirii este de a renunța la agresiune și distrugere. Iar țările care doresc să distrugă trebuie să fie private de această oportunitate.
De aceea, sarcina numărul unu pentru întreaga lume este acum demilitarizarea și denuclearizarea Federației Ruse. La urma urmei, Kremlinul nu doar amenință cu armele nucleare, ci își construiește propria coaliție de state cu arme nucleare, sprijinind programele nucleare iraniene și nord-coreene, ocolind sancțiunile.
Acest lucru face din Rusia nu numai un utilizator nesigur al capacităților nucleare, ci și o amenințare globală. Ceea ce necesită trecerea în sfârșit la acțiuni reale și radicale, mai degrabă decât la discuții interminabile despre pacea mondială.