Sari la conținut

DNA anunță că are deschise două dosare de abuz în serviciu pentru autorizarea stației GPL din Crevedia

DNA anunță că are deschise două dosare penale vizând săvârșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite în legătură cu autorizarea stației GPL din localitatea Crevedia, unde doi oameni au murit, iar alți 56 au fost răniți în urma a două explozii catastrofale.

DNA spune că s-a sesizat din oficiu și că urmărirea penală în aceste două dosare penale se desfășoară cu privire la faptă:

  • „Pe rolul Direcției Naționale Anticorupție au fost înregistrate două dosare penale, formate în urma sesizărilor din oficiu, având ca obiect săvârșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu autorizarea stației GPL din localitatea Crevedia, județul Dâmbovița, unde în cursul zilei de 26 august 2023 au avut loc două explozii.
  • Urmărirea penală se desfășoară cu privire la faptă („in rem”), prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat.
  • Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs ori dacă nu s-a produs vreo faptă ce ar intra sub incidență penală”.

În urma tragediei din Crevedia, și Parchetul General are în lucru un dosar penal care vizează stabilirea cauzelor deflagrației, dar și rolul pe care îl aveau instituțiile în acest caz, în condițiile în care stația GPL era închisă, în acte, încă din 30 septembrie 2020.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!