În Nepal, căutările pentru cele cel puțin 63 de persoane dispărute după ce o alunecare de teren, declanșată de ploile musonice, a împins două autobuze într-un râu, au fost reluate sâmbătă. Autoritățile sunt pesimiste în privința găsirii supraviețuitorilor, potrivit AFP și Reuters, citate de News.ro.
„Vom explora toate posibilitățile de căutare”, a declarat Indra Dev Yadav, șeful districtului central Chitwan, unde a avut loc tragedia. „Ne vom folosi toate resursele pentru operațiunile de căutare și salvare, în ciuda nivelului ridicat al apei, a curenților puternici și a noroiului”, a adăugat el.
Operațiunile de căutare au fost suspendate vineri noaptea fără a se găsi nicio urmă a vehiculelor sau a persoanelor dispărute. Alunecarea de teren a împins autobuzele de pe șosea, acestea prăbușindu-se de la aproximativ 30 de metri în râul Trishuli.
Potrivit oficialului local Khiminanda Bhusal, autobuzele transportau 24, respectiv 42 de pasageri. Trei persoane au reușit să scape sărind pe fereastră. Supraviețuitorii sunt în afara oricărui pericol, iar unul a fost deja externat din spital.
Incidentul a avut loc pe drumul care leagă orașele Narayanghat și Mugling, la aproximativ 100 km vest de capitala Kathmandu, vineri dimineața, în jurul orei locale 3:30.
Aproximativ 500 de salvatori și-au reluat sâmbătă căutările la locul incidentului. Până acum, echipele de securitate și scafandrii au găsit doar o perdea de la fereastra unui autobuz și o pereche de pantaloni, a declarat Khimananda Bhusal, adjunctul administratorului șef al districtului. „Șansele de a găsi supraviețuitori sunt reduse, deoarece au trecut peste 30 de ore de la incident. Nivelul apei a scăzut în această dimineață, dar este încă foarte tulbure”, a declarat Bhusal pentru Reuters.
De la jumătatea lunii iunie, alunecările de teren și inundațiile cauzate de ploile musonice au ucis cel puțin 91 de persoane în Nepal. În urma alunecării de teren de vineri, guvernul a anunțat că intenționează să interzică autobuzelor să circule pe timp de noapte în zonele cu prognoze meteorologice nefavorabile.
Accidentele mortale sunt frecvente în Nepal din cauza stării precare a drumurilor și a vehiculelor întreținute necorespunzător. Conform datelor guvernamentale, aproape 2.400 de persoane au murit pe drumurile din Nepal într-un an, până în aprilie.
Drumurile devin și mai periculoase în timpul sezonului musonic, când ploile abundente provoacă alunecări de teren și inundații. Oamenii de știință afirmă că schimbările climatice intensifică și fac musonul, care afectează Asia de Sud din iunie până în septembrie, mai neregulat.